Miercuri după-amiază, meteorologii emiteau o atenţionare de vreme rea, valabilă pentru data de 21 martie, avertizând că, deşi temperaturile rămân ridicate, vom avea ploi puternice şi vânt. Atenţionarea dată pentru ziua de joi a fost, însă, doar preambulul unui cod galben, sub care intră judeţul Giurgiu de vineri, ora 8.00.
Dacă în cea mai mare parte a regiunilor ţării, codul galben emis de meteorologi vizează vânt şi ninsori, la Giurgiu este vorba despre precipitaţii sub formă de ploaie şi lapoviţă, dar şi despre vânt care, la rafală, poate depăşi 60-70 kilometri pe oră. Toate aceste fenomene ar urma să afecteze judeţul Giurgiu până sâmbătă, la ora 8, când expiră atenţionarea de cod galben. Aceasta nu înseamnă, însă, că am scăpat de capriciile primăverii, pentru că, potrivit siteurilor de specialiatte, chiar dacă nu vom mai avea precipitaţii, sâmbătă şi duminică temperaturile scad foarte mult, astfel că minimele ar putea ajunge, noaptea, până la pragul de zero grade. Nici săptămâna ce urmează nu pare a fi una mai bună din punct de vedere meterologic, pentru că, după o zi de luni ceva mai caldă şi mai calmă, din punct de vedere al precipitaţiilor, se pare că marţi vom avea lapoviţă şi chiar ninsoare slabă. Până atunci, însă, mai este ceva timp, aşa că putem spera că prognoza se va mai schimba… în bine, evident.