
Astra a făcut spectacol în ultimul meci din acest tur de campionat al Ligii I de fotbal. Giurgiuvenii s-au impus cu un incredibil 6-1 pe arena „Marin Anastasovici” în faţa celor de la Dinamo. Bucureşti A fost cea mai severă înfrângere suferită de „câinii roşii” în întreaga lor istorie, chiar de ziua antrenorului Ionel Dănciulescu.
Dinamo a uitat să mai câştige pe terenul Astrei. Fie că meciurile s-au disputat la Ploieşti sau la Giurgiu, „câinii” au plecat (aproape) de fiecare dată cu coada între picioare în ultimii patru ani.
Noaptea de 6 decembrie însă îi va „bântui” cu siguranţă pe dinamovişti care au suferit cea mai severă înfrângere din întreaga lor istorie. Chiar de ziua antrenorului lor, Ionel Dănciulescu.
Pe o vreme rece şi ploioasă, puţini dintre cei aproape 2.000 de spectatori se aşteptau la o ploaie… de goluri.
Aşa cum declara Oleg Protasov înainte de meci, fotbaliştii Astrei au intrat pe teren doar cu gândul la victorie.
Denis Alibec, singurul atacant din lotul giurgiuvenilor în acest meci, a avut şansa deschiderii scorului în minutul 5, însă a ratat singur cu portarul.
Marc are palpitaţii şi de la propriii colegi, Cordoş fiind aproape de autogol (minutul 13).
Şase „cadouri” otrăvite de Sfântul Nicolae
Gazdele încep recitalul în minutul 16 atunci când Alibec centrează perfect pentru Budescu, „decarul” Astrei atinge mingea cu piciorul stâng, iar aceasta intră în poartă cu toată opoziţia portarului advers.
Patru minute mai târziu Takayuki Seto profită de o eroare imensă în defensiva dinamoviştilor. Japonezul recuperează mingea şutată de Fai într-un coleg, scapă singur cu Marc, îl driblează şi înscrie în ciuda efortului depus de Nedelcearu.
Astra continuă forcingul la poarta dinamoviştilor. William face 3-0 după o execuţie superbă: mingea şutată puternic de brazilian, de la aproximativ 20 de metri, scutură plasa (30).
Oaspeţii reuşesc prima fază periculoasă la poarta lui Silviu Lung de-abia în minutul 32. Cosmin Matei nu prinde cadrul porţii din interiorul careului, în timp ce la faza imediat următoare Alibec ratează cu seninătate din poziţie ideală.
Coşmarul continuă pentru Dinamo. Budescu execută excelent o lovitură liberă de pe partea stângă, iar Cristian Oros reia imparabil, cu capul, reuşind primul gol în tricoul Astrei (4-0, minutul 36).

Terenul pare că s-a înclinat spre poarta lui Marc. Goalkeeper-ul pare cel mai bun om al lui Dinamo, reuşind să-şi salveze echipa la lovitura de cap a lui Enache (43) şi şutul lui J. Morais (45).
Ionel Dănciulescu mută ofensiv la pauză. Polonezul Bilinski îi ia locul lui Fai, iar Dinamo începe actul secund parcă ceva mai bine.
Cu toate acestea tot giurgiuvenii au primele ocazii: Rus încearcă o boltă din afara careului (47), în timp ce Oros este aproape de „dublă” (51), însă Marc se află la post.
Bilinski ameninţă poarta gazdelor în minutul 54, dar Lung prinde mingea şutată de acesta. Poartarul Astrei are o intervenţie fantastică la reluarea lui Alexe (61) şi acordă corner.
Denis Alibec pare ghinionistul de serviciu, nereuşind să puncteze din câţiva metri, singur cu Marc (66).
Atacantul se revanşează în minutul 69, atunci când îl execută pe Marc după o pasă cu călcâiul a lui William care a luat prin surprindere defensiva lui Dănciulescu.
După o pasă înapoi a lui Ben Youssef, Lung uită că este portar şi încearcă să-l dribleze pe Bilinski. Portarul Astrei se încurcă, iar polonezul nu iartă (70).
Diferenţa de cinci goluri se reface însă trei minute mai târziu, atunci când Ben Youssef execută impecabil un penalti obţinut de Junior Morais. De remarcat gestul lui Budescu, mijlocaşul oferindu-i şansa tunisianului să marcheze primul gol din acest sezon.
Două minute mai târziu „decarul” Astrei a fost schimbat cu Aurelian Chiţu şi i-a lăsat banderola fundaşului tunisian.
Marian Cristescu are şansa golului şapte, însă Marc respinge cu piciorul încercarea mijlocaşului de a-l dribla (76).
Lung se revanşează după gafa din minutul 70 şi respinge în faţa lui Lazăr care scăpase singur cu portarul Astrei (83).
Cu toate că a primit şase goluri, Traian Marc a fost de departe cel mai bun jucător al dinamoviştilor. În minutul 89 acesta a respins acrobatic şutul aceluiaşi Cristescu, împiedicându-l astfel pe Chiţu să împingă mingea în plasă.
Un meci pentru istorie
Jocul de sâmbătă dintre Astra şi Dinamo a consemnat şi o serie interesantă de evenimente: Dinamo a suferit cea mai severă înfrângere din istoria de 66 de ani, în Liga I (scor 1-6), dar şi prima cu Ionel Dănciulescu pe banca de rezerve chiar în ziua în care acesta a împlinit 38 de ani.

De asemenea Astra a reuşit cea mai categorică victorie din istoria participărilor în Liga I. Oros şi Ben Youssef au marcat în premieră în acest sezon, iar Budescu a devenit golgheterul giurgiuvenilor din acest tur de campionat (6 reuşite).
„Ultraşii” dinamovişti au făcut spectacol
Dinamo a fost încurajată la Giurgiu de câteva sute de suporteri. Aceştia şi-ai încurajat echipa pe întreaga durată a partidei şi au scandat împotriva lui Daniel Stanciu şi Dan Alexa, „duo” despre care se spune că va ajunge la Dinamo în postura de preşedinte respectiv antrenor.
Nici finanţatorul Ionuţ Negoiţă şi preşedinele Constantin Anghelache n-au scăpat de injuriile fanilor dinamovişti.
O bilă neagră pentru jandarmii Brigăzii Mobile din Ploieşti a căror lipsă de implicare a făcut ca „ultraşii” să intrpducă fără probleme pe arenă materiale pirotehnice.
Amnezia lui Dănciulescu
Afectat după înfrângerea cu 1-6, antrenorul oaspeţilor, Ionel Dănciulescu, a oferit un moment amuzant la interviul de după încheierea partidei. Acesta a crezut că se află la Ploieşti şi nu la Giurgiu.
„În numele băieţilor, şi eu personal, îmi cer scuze faţă de suporterii care au venit în această zi aici la Ploieşti pe această vreme destul de urâtă şi tuturor suporterilor dinamovişti pentru această umilinţă”.
„E una dintre cele mai mari umilinţe trăite de mine ca şi om de fotbal” – Ionel Dănciulescu, antrenor Dinamo Bucureşti.
„Nu mă aşteptam la un asemenea scor, însă echipa a evoluat foarte serios, foarte curajos şi merita să înscrie goluri. Pentru antrenori sunt şi seri frumoase, dar trebuie să te gândeşti la următoarele partide” – Oleg Protasov, antrenor Astra Giurgiu
ASTRA GIURGIU – Dinamo Bucureşti 6-1 (4-0)
[Budescu 16, Seto 20, William William 29, Oros 37, Alibec 69, Ben Youssef 73p / Bilinski 70]
ASTRA GIURGIU: Lung jr. – A. Rus, Ben Youssef, Oros, J. Morais – Laban, Seto – G. Enache (67 M. Constantinescu), Budescu (cpt.) (75 A. Chiţu), William (79 A. Ioniţă) – Alibec. Antrenor: Oleg PROTASOV;
DINAMO BUCUREŞTI: T: Marc – Fai (46 Bilinski), Nedelcearu, Crodoş, S. Filip – Boubacar, Elton (58 I. Şerban) – C. Matei (56 B. Gavrilă), Bărboianu, V. Lazăr (cpt.) – Alexe. Antrenor: Ionel DĂNCIULESCU.
Stadion: „Marin Anastasovici”, Giurgiu;
Spectatori: aprox. 2.000;
Arbitri: Ovidiu Haţegan (Arad) – Sebastian Gheorghe (Suceava), Miclos Nagy (Cluj-Napoca);
Cartonaşe galbene: – / Nedelcearu (35), S. Filip (58), Boubacar (73);
Omul meciului: Cristian Oros (Astra Giurgiu).
În urma acestui rezultat, Astra Giurgiu a acumulat 30 de puncte cu care momentan ocupă locul 4 în clasamentul Ligii I. Dacă CSU nu se va impune pe terenul celor de la CFR Cluj, „astralii” vor ierna pe această poziţie.
Chiar dacă Liga I intră în vacanţă, giurgiuvenii mai au de disputat două meciuri oficiale în 2014: cu Red Bull Salzburg în Europa League (11 decembrie) şi cu Viitorul Constanţa în Cupa Ligii (14 decembrie).
Text: Bogdan Vladu
Foto: Costel Nicolae