Economic

Documentaţia Primăriei Giurgiu pentru împrumutul de aproape 79 de milioane de lei şi legea

consiliul localLegat strict de proiectul privind împrumutul de 78 de milioane de lei pe care vrea să-l contracteze Primăria Giurgiu, liberalul Dumitru Beianu a spus vineri, în conferinţă de presă, că documentaţia ce ar trebui depusă la Comisia Naţională de Avizare a Împrumuturilor Locale nu ar respecta legislaţia în vigoare.
Dumitru Beianu face referire la Norma nr.10 din 2007 privind autorizarea contractării sau garantării unor finanţări rambursabile de către unităţi administrativ-teritoriale.
„Conform acestei Norme, pentru a obţine un împrumut, pentru a-l aviza la Comisia Naţională (de Avizare a Împrumuturilor, n.r.), este nevoie să prezinţi, în funcţie de natura lui, -pentru a accesa fonduri europene, în primul rând, că asta era tema pe care dânsul(Nicolae Barbu, n.r.) a susţinut-o ca fiind prioritară-, trebuie să prezinţi contractele de finanţare pe proiectele câştigate şi pentru care au fost semnate aceste contracte cu ministerele care derulează programele respective. Fără asta nu îţi primeşte (Comisia de Avizare a Împrumuturilor, n.r.) nicio cerere pentru creditul de cofinanţare”, a declarat Beianu.
_DSC0004
Şeful liberalilor de la municipiu şi administratorul public al judeţului a specificat că, ataşat celor de mai sus, trebuie o hotărâre a Consiliului Local care să conţină condiţiile maximale în care se va contracta respectivul credit: dobândă, perioadă de graţie, perioadă de rambursare etc.
Abia în aceste condiţii consilierii pot aproba un asemenea proiect, a mai zis Dumitru Beianu, subliniind că, până acum, pe această temă, la nivelul municipalităţii s-a vorbit doar la general, „fiind doar discuţii care nu se reflectă în legislaţie”.
Un credit cu dobândă mică şi un altul pentru care nici nu a început rambursarea
Pe de altă parte, liberalul a venit şi cu explicaţii despre structura noului credit şi de ce, în opinia PNL Giurgiu, nu reprezintă cea mai avantajoasă soluţie. Cea mai mare parte a împrumutului, de aproape 70 de milioane de lei, este destinată refinanţării a 3 credite contractate în mandatele anterioare.
Unul dintre acestea, spune Beianu, are o dobândă avantajoasă, aşa că nu s-ar justifica acoperirea sa. Mai apoi, refinanţarea unui alt credit (din cele 3), ar însemna pierderea de către municipalitate a peste 20 de miliarde, pentru că rambursarea efectivă a acestuia din urmă nici n-a început.
Administratorul public al judeţului Giurgiu şi-a exprimat părerea de rău că o asemenea temă a fost dezbătută într-un mod „simplist”. „Îmi pare rău că am văzut o şedinţă de consiliu atât de prost pregătită(…), dar care influenţează în mod negativ ce vrem să facem de acum încolo”, a subliniat Beianu.
El a reamintit şi de un proiect similar, de anul trecut, privind emiterea unei emisiuni de obligaţiuni de către Primărie, pe care, la momentul respectiv, primarul Nicolae Barbu o susţinea cu fervoare şi la care a renunţat, ulterior, „contrazicându-se singur” a spus liberalul giurgiuvean.
Vineri seară, la Valahia TV (www.valahiatv.ro ), atât în jurnalul de ştiri de la ora 19.00, cât şi într-o Ediţie Specială, imediat după ştiri, veţi putea urmări mai mult din declaraţiile pe această temă, făcute de şeful organizaţiei municipale a PNL Giurgiu, Dumitru Beianu.
Cătălina Sfetcu
 
 

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!