Lipsa locurilor de muncă, câinii vagabonzi, starea drumurilor şi sistemul de sănătate sunt cele mai mari nemulţumiri ale giurgiuvenilor potrivit datelor sondajului electoral realizat în Giurgiu. Astfel, pentru 93% dintre cei intervievaţi cea mai mare nemulţumire este lipsa locurilor de muncă. 83% se plâng de câinii vagabonzi, iar mai mult de jumătate dintre cei intervievaţi acuză corupţia şi birocraţia din instituţiile statului. La întrebarea „Ce ar fi mai potrivit pentru municipiul Giurgiu: un primar independent sau unul din partea unui partid politic”, 48% dintre răspunsuri au fost în favoarea unui independent, 36% susţin un primar politic iar 16% nu ştiu sau nu răspund.
În ceea ce priveşte încrederea în politicienii locali, pe primul loc se află Dumitru Beianu, cu 42 de procente, urmat de Lucian Iliescu, cu 37%. Pentru a afla preferinţele giurgiuvenilor în ceea ce priveşte funcţia de primar, au fost realizate două versiuni ale întrebării; astfel, în cazul în care Nicolae Florian nu ar mai candida, 50% din voturi ar merge spre candidatul independent Nicolae Barbu, 45% către candidatul USL, Lucian Iliescu, 4% – Robert Cristoi şi 1% – Felicia Căpăţână. În cea de a doua variantă, cu candidatura lui Nicolae Florian, Lucian Iliescu ar obţine 41% din voturi, Nicolae Barbu – 35%, Nicolae Florian – 19%, Robert Cristoi – 4% şi Felicia Căpăţână, 2%.
La preşedinţia Consiliului Judeţean, dacă duminică ar fi alegeri, 59% din voturi ar merge spre candidatul independent Dumitru Beianu, urmat de contracandidatul de la USL Vasile Mustăţea, cu 26 de procente. În ceea ce priveşte interesul pentru vot, 68% dintre giurgiuvenii intervievaţi se declară foarte interesaţi, iar 66% au declarat că vor merge la vot. Răspunzând întrebării „În ce direcţie merg lucrurile, în general, în municipiul Giurgiu”, 52% consideră că este vorba despre o direcţie greşită, 40% – o direcţie bună şi 8% nu ştiu sau nu răspund.
Sondajul a fost realizat în perioada 12-16 mai, de Compania de Cercetare Sociologică şi Branding, pe un eşantion de 1.000 de persoane din municipiul Giurgiu şi are o marjă de eroare de plus – minus 3,1%. De menţionat că încă înainte de apariţia rezultatelor acestui sondaj, în oraş fuseseră, deja, lansate mai multe interpretări şi variante, însă datele prezentate mai sus sunt cele reale, aşa cum arată şi imaginile alăturate.