Președintele Consiliului Județean, Dumitru Beianu, iese în fața giurgiuvenilor pentru a susține lista PNL pentru alegerile parlamentare: ,,În 27 septembrie mi-ați acordat încrederea dumneavoastră și m-ați ales presedinte de consiliu judetean pentru următorii patru ani. Este o responsabilitate uriașă, pe care mi-am asumat-o și vă mulțumesc pentru votul dumneavoastră. Am arătat că împreună putem reuși, iar acum este timpul ca, împreună, să aducem schimbarea de care avem nevoie.
Dar pentru ca această schimbare să se producă, avem nevoie și de susținere la nivel central. Numai lucrând împreună, noi cei din administrația locală și colegii noștri din Parlament, vom putea aduce bunăstarea pentru giurgiuveni. Din acest motiv, vă cer sprijinul pentru candidații propuși de PNL să ne reprezinte în Parlament.
Sunt oameni în care am toată încrederea că ne vor reprezenta cu cinste și care, cu siguranță, vor contribui la dezvoltarea României. De asemenea, sunt convins că vor depune toate eforturile pentru a ne sprijini în atragerea fondurilor necesare dezvoltării judetului Giurgiu.
La Senat, lista este deschisă de Toma Petcu, un om cu experienta și apropiat giurgiuvenilor. A fost ministru al Energiei, secretar de stat in Minsterul Mediului, si, de fiecare dată, a făcut față cu succes tuturor provocărilor! Am încredere în profesionalismul său, sunt convins că va rămâne apropiat problemelor județului și va face tot ce-i stă în putință pentru rezolvarea acestora. Tot pentru Senat, candidează Ionel Muscalu , un om cu o experiență administrativă și profesională solidă, acumulată în peste 20 de ani de activitate.
La Camera Deputaților, lista este deschisă de Alexandru Andrei , un deputat eficient pe care Giurgiu l-a avut în legislatura pe care o încheiem. Cu toate că nu a fost un campion la vorbitul de la tribună, întrebați primarii din județ dacă au fost sprijiniți. Din acest motiv, colegii mei i-au acordat încrederea lor, iar eu, la rândul meu, îl recomand pentru un nou mandat de deputat.
Tot pentru Camera Deputaților candidează colega noastra Maria Gabriela Horga, Secretar de Stat la Cancelaria Prim- ministrului. Cunoaște foarte bine modul în care funcționează instituțiile statului român, iar puterea sa de muncă, pusă în slujba giurgiuvenilor, va aduce, cu siguranță, un trai mai bun pentru locuitorii județului.
Pe 6 decembrie vă invit la vot, pentru a trimite în Parlamentul României o echipă liberală formată din oameni motivați și profesioniști. Votati candidații PNL petru Parlamentul României. La Senat – Toma Petcu, Ionel Muscalu, Valentin Ștefan, Nicoleta Turcu ; la Camera Deputatilor: Alexandru Andrei, Maria Gabriela Horga, Alina Meclea , Alexandru George Popescu, Robert Andrei Costache și Nicolae Belița.
.
(Comandat de PNL Giurgiu, cod mandatar financiar 11200025)