O primă etapă în reforma administrativă a fost deja depăşită la judeţ. Consiliul Judeţean a finalizat un proiect care vizează implementarea unui sistem informatic. Conducerea instituţiei a anunţat marţi, 31 mai, finalizarea proiectului „Eficienţă Administrativă prin E-comunicare”, în cadrul unei conferinţe de presă. Potrivit reprezentanţilor echipei de implementare, în baza proiectului, Consiliul Judeţean a fost dotat cu echipamente IT. În plus, au fost organizate mai multe cursuri de instruire în vederea utilizării semnăturii electronice şi a căsuţelor de e-mail personalizat.Prin implementarea proiectului menţionat s-a urmărit în primul rând simplificarea activităţii în unităţile administrativ teritoriale giurgiuvene, dar şi o mai bună comunicare între Consiliu şi primării prin intermediul unui sistem informatic în reţea.
„Am încercat să convingem cât mai multe unităţi administrativ-teritoriale din Giurgiu să participe la un proiect care exact asta şi-a propus, să folosească toate facilităţile oferite de Internet şi de comunicarea electronică. Aceasta, pentru a simplifica activitatea în primării, dar şi pentru a pune la dispoziţia cetăţenilor, într-un mod mult mai rapid şi mai organizat, orice informaţii necesare”, a spus preşedintele Dumitru Beianu, precizând că, în acelaşi timp, implementarea acestui sistem informatic permite crearea unei legături mult mai facile între instituţia pe care o conduce şi unităţile administrativ-teritoriale, sau direcţiile subordonate.
În afară de cele 44 de primării giurgiuvene care au „aderat” la acest sistem informatic, alte 17 direcţii şi instituţii sunt implicate în proiect.
„Ne dorim ca acest proiect să reprezinte o etapă în ceea ce priveşte reforma în administraţie, dar şi un exemplu de bună practică, şi să fie urmat şi de alte unităţi administrativ teritoriale. Acest proiect nu face altceva decât să continue ceea ce s-a realizat la Consiliul Judeţean, în 2009, prin proiectul Mesaj Giurgiu”, a spus managerul proiectului E.A.e.C., Mihaela Cristea.
Ea a specificat că în prezent există în evaluare un alt proiect care prevede realizarea unei arhive electronice la nivelul instituţiei pe care o reprezintă.
Valoarea totală a proiectului E.A.e.C., cofinanţat din Fondul Social European, este de aproape 1,2 milioane de lei, iar partener al Consiliului Judeţean este Prefectura Giurgiu.