Nu s-a încheiat bine nici măcar prima săptămână din noul an şi conflictul Ponta-Băsescu, lesne de anticipat după ce s-a întâmplat în a doua jumătate a anului 2012, îşi arată din nou caninii. De data asta, pe lângă controversata ordonanţă privind taxele locale, Executivul şi Preşedinţia îşi aruncă unul altuia pisica moartă-n curte.
Acuzat că nu ar fi adoptat la timp actul normativ, guvernul condus de premierul Victor Ponta dă vina pe şeful statului, care nu ar fi promulgat legea de abilitare a acestuia de a emite ordonanţe în timpul vacanţei parlamentare.
De cealaltă parte, cei în slujba lui Traian Băsescu au emis un comunicat de presă în care se specifică că guvernul ar trebui să fie mai atent şi ”să nu arunce vinovăţia pe terţe instituţii sau persoane”. Administraţia prezidenţială nu a uitat să menţioneze că ”respectă cu maximă rigurozitate procedurile şi prevederile constituţionale şi că acestea nu vor fi încălcate ca urmare a unor presiuni publice create prin declaraţii sau comunicate de presă”.