România a reuşit să îmbunătăţească balanţa comercială cu Bulgaria şi este de remarcat că în primele şase luni ale anului în curs a avut un excedent comercial de 50 de milioane euro cu ţara vecină. De asemenea, este de notat că exporturile României au crescut cu peste 50% în ţări precum Nigeria, Libia, Algeria, Coreea de Sud, Japonia sau Columbia.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, citat de Agerpres, exporturile României au crescut cu nu mai puţin de 740% în Libia, cu 108% în Algeria, cu 98% în Columbia şi cu 88% în Nigeria în primele 8 luni ale anului 2012, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.
Cu toate acestea, România continuă să-şi menţină orientarea geografică a exporturilor către ţările din Uniunea Europeană. State precum Germania, Franţa, Ungaria şi Italia concentrează 50% din exportul ţării.
Nota bene, baza exporturilor româneşti o reprezintă accesoriile pentru autovehicule, fire, cabluri, conductori electrici izolaţi, autoturismele şi alte autovehicule.