Forţa Civică şi-a ales, cu câteva zeci de ore în urmă, conducerea. Cum era facil de previzionat, fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a fost ales preşedinte al partidului. Mult mai interesantă este însă componenţa şi prezenţa diverselor personalităţi ce au decis să strângă rândurile sub aceeaşi umbrelă politică. Să le enumerăm pe cele mai proeminente.
Adrian Iuraşcu, inginer, membru în consiliul de conducere al CDR în 1996, când Convenţia prelua guvernarea în ţară. În 2004, Iuraşcu a devenit preşedinte al Forului Civic Românesc, iar în 2008 ajunge preşedinte al Partidului Forţa Civică.
Dan Cristian Popescu a demisionat din funcţia de preşedinte al PNL sector 2 Bucureşti pentru a se înscrie în Forţa Civică. A motivat că nu vrea să devină prizonierul ”obsesiilor” lui Crin Antonescu. ”Nu pot să mai fiu membru într-un partid condus de oameni care consideră aliaţii occidentali drept adversari politici. Aceştia îmi amintesc mai degrabă de Iliescu şi Vadim Tudor, decât de Brătieni şi I. Gh. Duca.”
Ioan Bazac, fost ministru al Sănătăţii în 2008-2009, a făcut parte din guvernul Boc. De asemenea, în perioada 2002-2003, a lucrat ca secretar de stat în Ministerul Sănătăţii. Fost membru PSD, acesta a fost audiat de către PNA în 2005 pentru un scandal ce privea un transfer ilegal de 5 miliarde lei către diverşi intermediari.
Marian Săniuţă, fost preşedinte PSD Prahova între 2004 şi 2009, actualmente deputat independent ales în colegiul 4 din Valea Slănicului.
Ştefan Pirpiliu, alt deputat independent intrat în partidul condus de Ungureanu, membru PDL până în august, anul curent. Pirpiliu şi-a câştigat fotoliul de parlamentar în Colegiul 42 Bucureşti.
Dănuţ Liga, eternul şi ubicuul Liga, nu putea să rateze cel mai nou partid înfiinţat. Actualmente deputat, exoticul Liga ce a lăsat PDL-ul pentru Forţa Civică, în 2005, pe când era deputat PRM, a propus un proiect de lege prin care românii cu drept de vot care nu se prezintă la alegeri să fie amendaţi cu unul până la şase salarii medii lunare.
Adrian Semcu, fost preşedinte PNL Prahova, s-a autosuspendat din partid şi a ales Forţa Civică.
Teodor Marieş este cunoscut publicului larg prin desele greve ale foamei din postura liderului Asociaţiei 21 Decembrie 1989.
Gabriel Biriş a făcut schimb între două noi partide apărute pe eşicherul politic românesc, Noua Republică şi Forţa Civică. Gabriel Biriş este expert în taxe şi fiscalitate.