Actualitate Sport

Fotbalul post Revoluţie a fost condamnat la trei decenii şi jumătate de puşcărie

descărcareTreizeci şi patru de ani şi trei luni. Atât însumează condamnările cu executare pentru cei opt angrenaţi în Dosarul Tranferurilor, dosar în care s-au adus acuzaţii de evaziune fiscală, spălare de bani şi înşelăciune, creându-se un prejudiciu total de 11,5 milioane de dolari.
Să o luăm pe rând, cronologic, în ordinea sentinţelor declarate în ziua de 4 martie, zi cu conotaţii seismice pentru noi, românii: George Copos – 3 ani şi 8 luni, Mihai Stoica – 3 ani şi 6 luni, Cristi Borcea – 6 ani şi 4 luni, Ioan Becali – 6 ani şi 4 luni, Victor Becali – 4 ani şi 8 luni, Jean Pădureanu – 3 ani şi 4 luni, Gică Popescu – 3 ani şi o lună, Gigi Neţoiu – 3 ani şi 4 luni.
Aşadar, după opt ani de la deschiderea speţei, ceea ce părea eminamente neverosimil, de neconceput în Românica lui Băse, Naşu’ şi Corleone, iată, are un deznodământ firesc pentru orice stat european. Pentru orice stat civilizat. Pentru că asta trebuie să se petreacă într-un stat de drept unde legea nu e doar o glumă răsuflată.
Cei care declară 600.000 de dolari pentru transferul lui Ionel Ganea – pe filiera Bistriţa – Stuttgart, dar încasează 2 milioane, merg la închisoare. Cei care declară 70.000 de dolari pentru transferul lui Paul Codrea (Dinamo – Genoa), dar încasează 2,6 milioane, merg la închisoare. Cei care declară fix nimic pentru Nicolae Mitea (Dinamo – Ajax Amsterdam), dar încasează 720.000 de dolari, merg la închisoare. Cei care declară 630.000 de dolari pentru Florin Bratu (Rapid – Galatasaray), dar încasează 2,75 milioane, merg la închisoare.
De ce nu a crezut nimeni dintre noi că vom trăi această zi, pentru că acesta este tristul adevăr, fie că-l recunoaştem doar tacit? Pentru că momentul zero în fotbalul românesc, ca şi sintagmă, căzuse deja în derizoriu. Se trivializase, se diluase, se evaporase. Presa, bat-o vina, cu obiceiul ei bolnăvicios de a tabloidiza totul, ne adusese în postura etern resemnatului. Nu mai credeam, nici măcar nu mai nădăjduiam. Ei bine, iată că dracul nu este atât de negru. Mai e loc de justiţie pe plaiuri dâmboviţene, mai e loc de un răsărit seren, nicidecum crepuscular. Mai e loc de o mărturisire, oricât de patetic ar rezona. Astăzi, 4 martie 2014, sunt posesorul (măcar a) unui dram de orgoliu pentru că m-am născut român! Este mult, este puţin? Nu ştiu exact. Ştiu doar că este infinit mai mult decât nimicul înregistrat pe 3 martie.
Virgil MOCANU   

Print Friendly, PDF & Email

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!