Cadrele medicale vor putea lucra mai eficient când va veni vorba despre documentele pacienţilor dar şi alte acte, care le vor trece prin mână. Consilierii judeţeni giurgiuveni au aprobat marţi, 5 iulie, în şedinţă extraordinară, un proiect ce vizează introducerea unui nou sistem informatic la trei spitale din judeţul nostru. Proiectul aprobat în unanimitate este denumit „Creşterea eficienţei serviciilor medicale electronice în judeţul Giurgiu” şi va fi depus pe Programul Operaţional Sectorial de către Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu, în parteneriat cu Spitalul de Pneumoftiziologie Izvoru.
Potrivit expunerii de motive anexate proiectului de hotărâre menţionat, proiectul îşi propune creşterea productivităţii şi calităţii serviciilor furnizate de Spitalul de Urgenţă Giurgiu, cel din Izvoarele şi de Spitalul Orăşenesc Bolintin Vale, prin implementarea de sisteme, servicii şi aplicaţii electronice de e-sănătate la nivel local. Acestea vor conduce printre altele la reducerea timpului de prelucrare a datelor medicale, la reducerea reală a costurilor interne şi la creşterea numărului persoanelor fizice care vor avea acces la servicii medicale informatizate. Bugetul total al proiectului este de peste 8,4 milioane de lei.
„Intenţia noastră este de a oferi managerilor de la respectivele instituţii posibilitatea de a gestiona mult mai bine fluxurile de numerar, dar şi ansamblul de cheltuieli pe care le desfăşoară în fiecare lună. Este o intenţie comună, şi a noastră ca proprietari şi a dumnealor ca manageri, de a eficientiza în adevăratul sens al cuvântului activitatea unităţilor medicale respective”, a declarat în plenul şedinţei extraordinare preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, Dumitru Beianu.