Actualitate Social

"Înainte să suflu în lumânări, cântaţi-mi Mulţi Ani Trăiască!". VEZI AICI ce giurgiuvean a spus asta şi cu ce ocazie!

batranaSe poate spune că are o stare de sănătate mai bună decât a multora mai tineri decât ea, şi, cu siguranţă, este mai optimistă decât mulţi dintre noi, poate tocmai pentru că a ajuns la o vârstă la care probabil alţii nici nu visează.
Giurgiuveanca Floarea Buduru a împlinit vineri, 10 ianuarie, 100 de ani. A avut o viaţă frumoasă, dar nu lipsită de greutăţi, o viaţă în care a muncit cât a putut, în care şi-a îngrijit cu toată dragostea şi dăruirea copiii şi nepoţii, dar şi, evident, strănepoţii. Tocmai de aceea, în semn de mulţumire pentru tot ce a făcut doamna Floarea pentru ei, azi au fost alături de ea, la ceas aniversar. Au venit să o vadă chiar strănepoţii din Germania şi Canada.
Tot în dar de ziua ei, centenara a primit şi un tort din partea Primăriei Giurgiu. Înainte să sufle în lumânări, doamna Floarea le-a cerut apropiaţilor să îi cânte „Mulţi ani trăiască!”.
Înconjurată de cei dragi, Floarea Buduru şi-a petrecut ziua inclusiv depănând amintiri în faţa camerei de luat vederi a televiziunii Valahia. Aşadar, urmăriţi vineri seara, de la ora 19.00, în cadrul ştirilor Valahia TV(www.valahiatv.ro) un reportaj special, realizat de Lavinia Busuioc, cu o doamnă specială, ajunsă la o vârstă venerabilă.
 

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!