Pentru prima oară în proiectul «Teatru peste Prut», în săptămâna Paștelui, teatrul nostru va duce la Chișinău două spectacole de mare succes la public: Zeul Măcelului și Parada.
«Pe 4 și 5 aprilie așteptăm vizita din România a Teatrului „Tudor Vianu” din Giurgiu, vechi oraș de pe Dunăre despre care se spune că a fost fondat de genovezi. Ne bucurăm să îi avem oaspeți, o echipă de actori tineri, talentați și foarte motivați pe care îi prezentăm cu drag publicului nostru. Le urăm bun venit la noi în Chișinău ! Le vom întoarce în luna mai vizita, cu două din comediile noastre de succes» – ne spune Alexandu Grecu, director și fondator al Teatrului Național „Satiricus – Ion Luca Caragiale”, actor și regizor, președintele Uniunii Teatrale din Republica Moldova, fost deputat și ministru al Culturii și Cultelor.
Zeul Măcelului, scrisă de dramaturgul , actrița și scenarista franceză Yasmina Reza în 2006, a devenit aproape imediat un hit mondial, jucată la Paris, Bruxelles, Madrid, New York, Montreal, Tokyo etc. Roman Polanski a făcut un film după piesă în 2011.
Piesa prezintă două cupluri de părinți care încearcă să rezolve problema copiilor lor, doi puști care au o altercație violentă în care unul dintre ei e rănit. O poveste despre oameni din clasa de mijloc, care încep prin a-şi etala eleganţa şi educația şi sfârşesc călcând în picioare normele minime de comportament. O lume ascunsă de ipocrizie, narcisism și egoism pe care o recunoaștem cu surprindere și părere de rău.
Regia îi aparține lui Emil Gaju. Virginia Vasilache, Ana Sivu-Daponte, Cosmin Creţu și Cătălin Frăsinescu crează o atmosferă cu tensiune crescândă până la haos, cu schimbări bruște și reveniri dramatice, un fel modern de a descoperi cu disperare că «împăratul e gol!».
Parada este o comedie scrisă în 2015 de către Aleksandr Galin, unul dintre cei mai cunoscuți și prestigioși autori de teatru contemporani (dar și regizor de teatru și film) din Rusia, ale cărui piese se joacă în marile teatre din lume: Moscova, Londra, Paris, Berlin, Tokyo, New York, București ș.a. Galin este considerat unul dintre liderii „noului val” de dramaturgi ruși care, după decenii de teatru politic de stat, s-au concentrat asupra individului.
Piesa ne prezintă un rus „nou îmbogățit” foarte tradițional, violent și alcoolic pe care îl bănuiești a fi la el acasă un rechin periculos cu afaceri mafiote. Plin de bani, acesta și-a trimis fiul la studii în străinătate, însoțit de mama lui. Ducându-se să-i întâlnească la Amsterdam, el nimerește în toiul unei parade gay la care participă și fiul lui și câțiva prieteni ai acestuia. Deși nu face parte din mișcare, fiul își susține prietenii, mai ales pe unul dintre ei – extrem de sensibil și cu probleme mari de viață – și intră cu toții în conflict cu tatăl rigid și amenințător. O serie de quiproquo-uri și multă tequila ne însoțesc printr-o comedie despre egoism și prietenie, despre sensibilitate și autoritarism, despre nevoia de acceptare și înțelegere a celuilalt.
Cosmin Crețu, Raluca Botez, Șerban Chițu, Vlad Bînzoiu, Oana Maria Dragne și Laura Voicu trăiesc în fata spectatorilor situațiile conflictuale de pe fundalul amenințărilor ce vin din viața ascunsă a personajului principal, care nu își mai poate nici proteja și nici păstra familia; nu îi rămâne decât să o înțeleagă. Cosmin Crețu semnează regia spectacolului.
Acest turneu face parte din strategia de management a Teatrului „Tudor Vianu”, de a face cunoscute producțiile noi ale teatrului și de a crea vizibilitate națională și internațională trupei sale excelente. Zece zile mai târziu, trupa pleacă în turneu prin țară cu piese pentru copii, tineri și adulți, începând cu două spectacole pe data de 15 aprilie la Polovragi, apoi în Petroșani și Lupeni și încheind pe 19 și 20 la Deva. Să le urăm succes!
Un mare eveniment cultural ne așteaptă în mai, luni 14 și marți 15, când am invitat în Giurgiu Teatrul Național „Satiricus – Ion Luca Caragiale” din Chișinau cu două comedii spumoase în regia lui Sandu Grecu: faimoasa comedie clasică Nunta de Anton Pavlovici Cehov și Doctor de femei de Georges Feydeau, o premieră recentă a Teatrului Satiricus, din decembrie 2017.
Giurgiu, 31 martie 2018
știre anterioară
știre următoare