La zi

Incubator de afaceri la Giurgiu

Consecvent ideii de atragere a investitorilor spre Giurgiu, dar şi de prezentare a oportunităţilor oferite tinerilor întreprinzători, primarul Nicolae Barbu a invitat la cea mai recentă conferinţă de presă şi un reprezentant al Oficiului Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, din Ploieşti. Acesta a anunţat că la Giurgiu urmează să se deschidă un incubator de afaceri. După o scurtă prezentare a programelor derulate de Oficiul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii – programe printre care se numără Start 2012 sau mai cunoscutul Mihail Kogălniceanu – şeful acestei instituţii, George Brezoi a anunţat că la anul urmează a fi înfiinţate trei incubatoare de afaceri, iar unul dintre acestea va fi la Giurgiu. Din păcate, deşi au avantajul că banii solicitaţi se obţin mult mai rapid decât în cazul programelor cu finanţare europeană, programele pentru IMM-uri, finanţate integral din bugetul de stat nu au prea mare căutare la Giurgiu, fiind prea puţin accesate. Cu prijinul Primăriei, Oficiul pentru IMM-uri din Ploieşti intenţionează să organizeze, în perioada următoare, mai multe sesiuni de informare la Giurgiu, în care să aducă la cunoştinţa oamenilor de afaceri toate aceste programe, modul în care se pot accesa şi condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru a beneficia de astfel de finanţări.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!