Analistul politic Cozmin Guşă n-a dorit să comenteze foarte mult primul tur al alegerilor prezidenţiale, dar în cele din urmă a ieşit pe sticlă la mijlocul acestei săptămâni. De ce nu s-a grăbit să discute pe seama scrutinului din 2 noiembrie?
”Pentru că lucruri bune nu prea am de spus. Nu doar despre candidaţi, care au fost jalnici. Dar şi despre campaniile pe care le-au promovat. Pe de altă parte, trebuie spus că am avut o campanie calchiată după nivelul intelectual românilor, un nivel, din nefericire, submediocru. Sunt oameni în marea lor masă – vorbesc de cei activi din punct de vedere electoral – care au pretenţii mici de la viaţă, nu îşi cunosc potenţialul propriei ţări şi au aspiraţii care îi aşază la coada Europei. Chiar şi cei care muncesc afară gândesc într-un fel excesiv şi deloc cuplat la realităţile româneşti.”
Întrebat dacă am ajuns aici şi din cauza elitelor României, dacă aici ne-au dus vârfurile post 1989, Guşă a răspuns afirmativ. ”Da, elitele noastre au devenit controlabile imediat după ’90. În fruntea ţării au parvenit nişte oameni controlabili, dispuşi să apese butoanele dorite de puterile cu interese în acest colţ de Europă. În concluzie, într-o Românie tristă din punct de vedere al potenţialului intelectual şi al dorinţelor de dezvoltare a ţării, nu puteam avea decât o campanie tristă, cu nişte candidaţi trişti, fără programe, fără proiecte viabile.”