Profesorul universitar Constantin Stoenescu atenţionează că numirea în funcţii de conducere, în sistemul educaţional, doar pe criterii de apartenenţă politică, a devenit o regulă generală. De la directori de unităţi şcolare şi până la inspectoratele şcolare, ocuparea funcţiilor este decisă pe baza carnetului de partid, a arătat Constantin Stoenescu, arătând că o astfel de stare de lucruri contribuie şi mai mult la degradarea învăţământului românesc. „Se continuă o politizare fără precedent în învăţământ, de la manageri de instituţii până la inspectori şcolari. Singurul criteriu de numire în funcţie este cel politic, nu cel al competenţei, nu cel al performanţei. Apartenenţa politică, asta contează, felul în care se răspunde la comenzile politice”, a declarat profesorul Stoenescu.
Constantin Stoenescu atenţionează că politica actualei guvernări în ceea ce priveşte educaţia arată că nu se doreşte ca românii să aibă un nivel de instruire ridicat: „Nu vom avea învăţământ de calitate dacă profesorii sunt prost plătiţi şi sunt obligaţi astfel să se îndrepte către alte domenii. Cadrele didactice încearcă tot felul de alternative, iar învăţământul devine pentru profesori o muncă sezonieră. Guvernarea actuală vrea ca oamenii să fie mai puţin pregătiţi, pentru că aşa vor fi mai uşor de manipulat, ne îndreptăm către o Românie tot mai politizată, o Românie despotică”.