Actualitate Comunicate Social

ISU GIURGIU: Intervențiile pompierilor în ultimele zile

Pompierii giurgiuveni au fost la datorie 24 de ore din 24 pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență, produse la nivel local. În ultimele zile, misiunile acestora au vizat, în principal:
⦁ acordarea asistenței medicale de către echipajele SMURD în 22 de situații
⦁ stingerea a două incendii izbucnite la coșurile de fum ale unor case din localitățile:
⦁ Vieru: incendiul a fost sesizat în noaptea de vineri spre sămbătă. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Aceștia au constatat faptul că ardea funinginea din interiorul coșului de fum și materialele combustibile de lângă acesta. Pompierii au acționat pentru decopertarea acoperișului, pe o suprafață de aproximativ 30 mp și lichidarea incendiului, în podul casei.
⦁ Plopșoru: incendiul a fost sesizat sămbătă, în jurul prânzului. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Aceștia au constatat faptul că ardea funinginea din interiorul burlanului de evacuare a fumului. Pompierii l-au curățat și au verificat centrala termică pe lemne, fără alte probleme.
Cel mai probabil evenimentele s-au produs din cauza coșului de fum sau a burlanului necurățat de funingine.
⦁ stingerea unui incendiu de vegetație uscată, în localitatea Colibași
Incendiul a avut loc sâmbătă, pe un teren viran. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Colibași, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Au ars vegetație uscată și resturi menajere, pe o suprafață de aproximativ 500 mp. Cauza probabilă de producere a incediului a fost focul deschis în spații deschise.
Informare preventive
Pentru înlăturarea pericolului de incendiu ce poate apărea pe timpul exploatării coşurilor de fum, trebuie adoptate măsuri care să asigure:
⦁ verificarea coşurilor de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.);
⦁ curățarea periodică a coșurilor de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;
⦁ tencuirea şi văruirea părţii din pod a coşului de fum, în scopul detectării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiş etc.);
⦁ îngroșarea zidăriei coşului la trecerea prin planşee, lăsându-se un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului;
⦁ păstrarea distanţei dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului.
Reamintim totodată faptul că, potrivit legislației privind protecția mediului, este interzisă arderea miriștilor, a turbăriilor, a litierei pădurii, a stufului, a tufărișurilor sau a vegetației ierboase. Astfel, cetățenii trebuie să respecte următoarele prevederi legale:
⦁ Ordonanţa de Urgenţă nr. 195 din 2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare
Proprietarii și deținătorii de terenuri cu titlu sau fără titlu au obligația de a nu arde și de a preveni arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase.
⦁ Hotărârea Guvernului României nr. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor: arderea resturilor vegetale, a gunoaielor, a deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei.
Recomandăm fumătorilor să nu arunce resturile de la țigară la întâmplare (de exemplu pe geamul autoturismului) pentru că pot incendia vegetația uscată de pe marginea drumului sau copacii, iar incendiile pot ajunge la culturile agricole, la alte proprietăți sau, în cele mai grave situații, pot provoca și victime.

Compartimentul Informare și Relații Publice

Print Friendly, PDF & Email

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!