Alcătuită din zeci de tineri, dar şi din membri marcanţi ai partidului, echipa liberală, în fruntea căreia s-au aflat cei doi copreşedinţi, Dumitru Beianu şi Gheorghe Ştefan, vicepreşedinţii Dumitru Gavrilă şi Nelu Simion, a ajuns, în campanie electorală şi la Comana. 
Echipa liberală a vizitat patru localităţi aparţinătoare comunei: Comana, Vlad Ţepeş, Falaştoaca şi Budeni, echipa liberală l-a prezentat pe Ion Mihalache, candidatul pentru funcţia de primar cetăţenilor, liberalul care va continua seria proiectelor PNL Giurgiu, privind infrastructura şi modernizarea altor obiective demarate deja.
Aşadar, străbătând fiecare uliţă în parte, liberalii giurgiuveni au stat de vorbă cu localnicii, care i-au primit cu multă căldură, dar care şi-au exprimat, totodată, şi multe dintre nemulţumirile sau necesităţile lor.
Cunoscut din timpul mandatului cât a asigurat preşedinţia Consiliului judeţean, Dumitru Beianu a primit asigurări că localnicii îl doresc, din nou, în fruntea judeţului, iar într-un schimb de idei acesta le-a reamintit oamenilor proiectele iniţiate de domnia sa din calitatea de preşedinte CJG.
Deşi, în ultimii patru ani, judeţul a fost condus de altcineva, Dumitru Beianu a răspuns, în cunoştinţă de cauză, la toate întrebările adresate, deoarece, multe dintre acestea se refereau la programe şi proiecte ce fuseseră implementate în perioada mandatului său.
După discuţiile cu cetăţenii, următorul popas a fost făcut la Mănăstirea Comana, obiectiv care, pe timpul mandatului lui Dumitru Beianu a fost cuprins într-un amplu program de reabilitare şi modernizare.
InfoPress
