Anul 2016 este unul important pentru partidele politice de pe eşichierul giurgiuvean. Acest lucru a fost punctat şi de către conducerile Organizaţiei municipală şi judeţeană a PNL Giurgiu, în cadrul primei conferinţe de presă din acest an. Pe lângă prezentarea candidaturilor, din perspectiva anului electoral 2016, liberali sunt preocupaţi şi de soluţionarea aspectelor legate de dezvoltarea municipiului şi judeţului.
Copreşedintele PNL Giurgiu, Gheorghe Ştefan, a anunţat candidaturile PNL Giurgiu pentru Primăria municipiului şi preşedinţia Consiliului judeţean, care sunt asigurate de tandemul Florian Nicolae-Dumitru Beianu. „Ambii au susţinerea organizaţiei, ambii au notorietate, dar şi cunoştinţele necesare pentru a face echipa cea mai valoroasă, cu care un partid politic se poate prezenta la alegerile locale!”, a subliniat Gheorghe Ştefan, copreşedinte PNL Giurgiu. Totodată, liberalul Gheorghe Ştefan a informat că va avea o întâlnire cu consilierii municipali pentru a discuta cu aceştia pe marginea punctelor ordinii de zi a şedinţei Consiliului municipal.
La rându-i, copreşedintele Dumitru Beianu s-a referit la activitatea politică desfăşurată la nivelul judeţului, activitate ce se va intensifica începând cu data de 1 februarie, fiindcă liberalii îşi doresc ca, în maximum două luni, în toate localităţile din judeţ conducerea să fie asigurată de candidatul pentru funcţia de primar.
Printre altele, copreşedintele PNL Giurgiu, Dumitru Beianu a mai spus şi că aleşii liberali din Consiliul judeţean nu vor vota bugetul pe 2016, dacă nu se vor regăsi printre priorităţile executivului: alocarea fondurilor necesare achiziţionării de către Spitalul judeţean de Urgenţă Giurgiu a unui mamograf pentru care există deja solicitare depusă şa Consiliul judeţean, solicitare însoţită de peste 5000 de semnături, dar şi revigorarea societăţii Euro Tehno Grup, unitate aflată în insolvenţă.
Fiind oficial candidatul PNL pentru Primăria municipiului, odată cu înaintarea candidaturii către Biroul Permanent Naţional, Florian Nicolae a subliniat că această candidatură îl onorează şi obligă, în acelaşi timp. „Candidatura pentru funcţia de primar mă onorează şi obligă, în acelaşi timp, să câştigăm această competiţie electorală. Ne propunem să avem şi majoritatea în Consiliul local pentru a putea pune în aplicare programul de dezvoltare. Nu e uşor, dar nu imposibil”.
Aşadar, liberalii giurgiuveni au început anul în forţă şi spre deosebire de alţi competitori se apleacă mai mult asupra unor teme punctuale şi nu se uită în ograda altora, semn că liberalii sunt hotărâţi să atingă obiectivele propuse.
M. M.