Actualitate

Maşinile cu defecţiuni tehnice, imobilizate de Poliţie

Ştiţi că aveţi defecţiuni tehnice la propriul autoturism? Atunci, mai bine evitaţi să plecaţi cu maşina în următoarele zece zile, când echipe mixte formate din poliţişti de la Rutier şi specialişti ai Registrului Suto Român derulează, pe toate drumurie din judeţ, o serie de controale ale stării tenhice ale vehiculelor din trafic.

Acţiunile de control sunt programate în perioada 10-20 ianuarie şi se derulează în întreaga ţară, urmărindu-se verificarea stării tehnice a maşinilor din trafic. Poliţiştii şi mecanicii de la Registrul Auto Român au în vedere mai multe aspecte.

Echipele de control vor viza, în primul rând, autoturismele înmatrculate în alte state, însă nu vor fi ocolite nici maşinile cu număr de România, astfel că, la momentul derulării controlului, vor fi verificate toate vehiculele ce trec prin zona respectivă.

Controalele din următoarele 10 zile se vor realiza pe toate drumurile naţionale, dar şi pe drumurile judeţene.

Echipe mixte de poliţişti rutieri şi mecanici ai Registrului Auto Român (RAR) vor verifica în trafic, în perioada 10-20 ianuarie, starea tehnică a autovehiculelor, urmărind dacă acestea îndeplinesc condiţiile tehnice pentru a putea circula pe drumurile publice.

n perioada 10-20 ianuarie, Direcţia Rutieră a Poliţiei Române şi Regia Autonomă – Registrul Auto Român vor acţiona, la nivel naţional, pentru reducerea cauzelor generatoare de evenimente rutiere cu consecinţe grave, produse pe fondul defecţiunilor tehnice ale autovehiculelor, potrivit unui comunicat de joi al Ministerului Afacerilor de Interne (MAI). Concret, poliţiştii şi specialiştii RAR vor verifica buna funcţionare a mecanismului de frânare şi a sistemului de direcţie, a instalaţiei de iluminare/semnalizare, precum şi a reglajului acesteia, legalitatea montării şi utilizării luminilor de altă culoare sau intensitate, a dispozitivelor ori accesoriilor de avertizare, altele decât cele omologate. De asemenea, se va verifica autenticitatea seriilor de identificare a vehiculelor, concordanţa datelor înscrise în certificatul de înmatriculare cu caracteristicile tehnice, deţinerea inspecţiei tehnice periodice şi valabilitatea acesteia, precum şi utilizarea anvelopelor de iarnă şi uzura acestora. În cazul în care se constată defecţiuni tehnice de natură a pune în pericol grav siguranţa circulaţiei, autoturismele respective vor fi imobilizate.

Print Friendly, PDF & Email

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!