Politic

Mesaje de unitate şi de la liberalii giurgiuveni prezenţi la Congres

beianuÎntors pe toate părţile de către jurnaliştii din presa centrală, atât ca rezultate, discursuri, mesaje, cât şi ca lucruri rămase nerezolvate, Congresul PNL din 27-28 iunie continuă, însă, să suscite interesul românilor. Cu siguranţă, pe giurgiuveni îi interesează, într-o mai mare măsură, cum văd liberalii de aici ceea ce s-a întâmplat acolo, dar mai ales ce se va întâmpla de acum înainte.
Imediat după anunţarea rezultatelor privind noul preşedinte al PNL, am stat de vorbă, pe unul dintre holurile Palatului Parlamentului, cu preşedintele organizaţiei municipale a PNL Giurgiu, Dumitru Beianu.

Întrebat cum comentează situaţia la care s-a ajuns privind cele două nominalizări pentru alegerile prezidenţiale din toamnă, liberalul giurgiuvean s-a arătat optimist, inclusiv legat de problema de fond. „În această situaţie, după părerea mea, sunt foarte mari perspectivele ca atât Klaus Iohannis, cât şi Crin Antonescu să-şi găsească locul într-o echipă de conducere a PNL, unde fiecare dintre ei poate avea un aport pentru evoluţia partidului şi a rezultatelor dorite, începând cu prezidenţialele”, a spus Beianu, subliniind că este convins că, indiferent care din cei doi va rămâne „pe locul II”, acesta nu va face rabat de la a-l ajuta pe celălalt şi partidul, per ansamblu, în viitoarele programe politice şi strategii, dar şi în alegeri.
Apoi, legat de mesajele transmise liberalilor din întreaga ţară prin intermediul discursurilor ţinute de membri marcanţi ai PNL, Dumitru Beianu ne-a spus că, în opinia sa, acestea au fost nu neapărat încurajatoare, ci mai degrabă au fost transmise apeluri. „Am căutat şi regăsit la cei mai mulţi apeluri exprimate, mai clar sau mai voalat, despre unitatea de care are nevoie partidul. Este cel mai important lucru, anume să nu apară fracţiuni, să nu apară partide care, chipurile, să promoveze liberalismul de pe-o altă poziţie. Sunt convins că, inclusiv până la prezidenţiale, cei mai mulţi dintre români vor ajunge la această convingere, aceea că singurul partid de nuanţă liberală a fost, rămâne şi va fi PNL”, a declarat liderul liberalilor din municipiul Giurgiu.
Pe de altă parte, întrebat ce consideră că se va întâmpla în PNL Giurgiu, în următoarea perioadă, Dumitru Beianu a spus că, deşi nu sunt anunţate schimbări fulminante, preocuparea trebuie să fie una singură. „Eu unul voi promova, cu toată convingerea de care sunt în stare, identificarea unor oameni de calitate. În PNL, în PDL, poate şi în afara celor 2 partide, care, neapărat,-îmi doresc să se întâmple şi la centru-, să facă parte dintr-o conducere supercalificată. Oameni care să ştie nu doar să vorbească, dar care au soluţii demonstrate în trecut şi pe care le pot găsi şi pentru problemele Giurgiului, ca oraş şi judeţ”, a conchis Beianu.
Luni seară, la Valahia TV(www.valahiatv.ro ), în cadrul jurnalului de ştiri de la ora 19.00, puteţi vedea cele mai importante momente ale discursurilor liderilor centrali ai PNL, ale invitaţilor lor, dar şi mai mult din ceea ce ne-au declarat liberalii giurgiuveni.
Cătălina Sfetcu

Print Friendly, PDF & Email

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!