Ziua de 25 Martie reprezintă pentru poliţişti o sărbătoare de suflet – Ziua Poliţiei Române.
Anul acesta aniversăm 193 de ani de atestare documentară a Poliţiei Române, instituţie fundamentală a statului, ce are de onorat o îndelungată tradiţie şi care trebuie să răspundă la cerinţele actuale ale societăţii româneşti şi la standardele internaţionale.
Poliţiştii au nobila misiune de a asigura ordinea şi liniştea publică, siguranţa cetăţenilor şi a bunurilor acestora iar pentru realizarea acestor obligaţii poliţistul trebuie să manifeste implicare şi devotament faţă de lege, instituţia pe care o reprezintă şi misiunile desfăşurate.
La ceas aniversar, sub semnul Vestirii Maicii Domnului, doresc să transmit tuturor poliţiştilor şi personalului contractual din cadrul I.P.J. Giurgiu cele mai frumoase gânduri şi urări de sănătate iar familiilor acestora mulţumiri pentru că sunt alături de ei atât în momentele dificile cât şi în cele de bucurie şi sărbătoare.
”LA MULŢI ANI POLIŢIA ROMÂNĂ!”
cms. şef Vasile Tache
Inspector şef IPJ Giurgiu