Politic

Metodele prin care Ponta a ales să poarte campania sunt tipic securiste

iohannis 1Invitat în studiourile Realitatea TV, Klaus Iohannis s-a arătat dezamăgit şi sincer mâhnit de modul în care s-a desfăşurat campania electorală până acum.

”De enervat nu au reuşit să mă enerveze. Au reuşit însă să mă supere, să mă întristeze. Altfel îmi imaginam eu o campanie electorală din secolul 21, în România, din partea principalului competitor şi a echipei domniei sale.

Am avut parte de nenumărate mizerii, dar hărţuirea familiei nu este o metodă inventată de către Victor Ponta, ci una securistă. Candidatul PSD care nu a avut tăria să vină şi să-mi spună bărbăteşte în faţă ce are de spus, s-a ascuns în spatele televiziunilor de casă. A trimis o echipă în Germania să verifice ce fac părinţii mei acolo, au filmat casa în care aceştia locuiesc, doi oameni în vârstă. Ei locuiesc în această casă cu chirie, la mansardă. Casa a fost prezentată ca o investiţie ascunsă pe care aş fi făcut-o eu, prin părinţii mei. Şi alte asemenea prostii. O prezentare jignitoare la adresa părinţilor mei. Astfel de lucruri mă deranjează, faptul că se poate spune absolut orice, pentru că, nu-i aşa, doar este campanie electorală. Mi-am amintit de vremuri pe care nu mai vrem să le trăim. Acest mod de a încerca să pui la colţ un politician atacându-i familia, o mai spun o dată, nu a fost inventat de Ponta, metoda a fost des folosită în trecut de către Securitate şi este uzitată chiar şi în zilele noastre de către poliţiile private în anumite ţări din lumea a treia. Să hărţuieşti familia unui competitor nu este doar jenant şi nepotrivit, este şi profund nedemocratic.”

 

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!