Calin Popescu Tariceanu este varianta preferata de Victor Ponta sa ii ia locul in fruntea guvernului daca va castiga alegerile prezidentiale. In acest context este interesant de vazut in ce situatie a lasat Tariceanu Romania dupa mandatul de premier din perioada 2004-2008.
Pe durata mandatului sau Romania a inregistrat cea mai mare crestere economica, a aderat la Uniunea Europeana si a atras bani din strainatate. Insa la plecarea sa din fruntea Guvernului Romania a vea un deficit bugetar de 5,2%, banii din privatizarea BCR fusesera cheltuiti, iar cateva luni mai tarziu Romania se imprumuta de la FMI, fiind luata prin surprindere de o criza economica anuntata, dar ignorata.
Tariceanu a fost cel care a consacrat expresia economia duduie, dar dupa mandatul sau aceasta expresie a devenit mai mult subiect de gluma si ironii acide.
Tariceanu a profitat de capitalul strain intrat in tara ca sa mareasca pensiile si salariile.Toate aceste cheltuieli accelerate au dus la un deficit al bugetului de pensii care a trebuit suplimentat masiv de stat. Doar in 2007 pensiile au fost marite cu 32%, si din cauza insistentelor PSD. Cheltuielile par sa fi fost scapate de sub control. Salariile au fost crescute la stat mai mult si mai repede decat la privat, iar numarul bugetarilor angajati ajunsese la 1,4 milioane. Banii din cresterea economica au fost consumati astfel, fara sa se creeze premisele pentru ca aceasta crestere sa continue.
Proiectele de investii nu par sa fi fost o prioritate. S-a finalizat contractul semnat de Guvernul Nastase pentru construirea Autostrazii A2 pana la Cernavoda. S-a lucrat la autostrada Bechtel care s-a dovedit a fi un fiasco. S-au inceput lucrarile la autostrada catre Ploiesti, insa finantarile pentru aceasta s-au taiat la scurt timp dupa ce contractul a fost adjudecat, informeaza Digi24.ro.
www.stiripesurse.ro