Actualitate

"Nu a fost nimeni dat afară! Nu a fost nimeni pedepsit!"

beuanuCopreşedintele PNL Giurgiu, Dumitru Beianu a explicat vineri, 16 octombrie, într-o conferinţă de presă care au fost motivele care au stat la baza modificării componenţei Biroului Politic Judeţean al partidului.

Acesta şi-a început expunerea prezentând câteva aspecte, deloc de neglijat, care privesc modul de abordare al media locală cu privire la domnia sa, dar şi la PNL Giurgiu.

Eu nu am niciun fel de aşteptări şi nu înseamnă că nu apreciez pe cei pe care-i ştiu că trudesc într-adevăr şi fac din presă o meserie respectabilă. De la evenimentele de la B1, eu chiar nu mai cred că e obligatoriu să fie respectate şi drepturile celui care este acuzat sau blamat. Şi dacă la un post de televiziune naţional nu se cere un drept la replică, chiar nu cred că se supără cineva dacă nu solicit nici la Giurgiu.

Revenind, sigur că în ultima săptămână toate aceste articole, care au vizat o modificare a Biroului Politic Naţional, pentru mine au reprezentat abordări greu de explicat. Am spus întotdeauna că e nevoie de presă! Sunt de acord cu definiţia, dacă mai e valabilă – presa, cîinele de pază al democraţiei „.

Dumitru Beianu este de părere că presa ar trebuie să trateze, cu acelaşi interes, toate evenimentele de pe scena politică locală sau naţională şi aduce şi exemple în acest sens.

Sunt cel puţin trei evenimente în ultima perioadă generate de PSD de care am văzut scriindu-se foarte puţin sau deloc!. Faptul că, în sediul PSD, primarilor care au fost „preluaţi” într-un mod nedemocratic, prin OG 55 li s-a condiţionat alocarea de bani de la Ministerul Dezvoltării cu semnarea declaraţiei de candidatură la PSD, îmi este greu să încadrez, dar nu e normal!

Faptul că duminică a fost organizat un simulacru de vot democratic şi nu dau lecţii nimănui. Mi s-ar fi părut  foarte interesant să urmăresc într-o secţie de votare orgabizată de PSD câte persoane au fost trecute în listă că au votat şi câte au intrat pe uşa respectivei secţii. Sunt convins că, în medie, 50 la sută au şi fosr prezenţi şi şi-au exercitat acest drept!

Cel mai important este faptul că şi noi şi Dvs, presa, suntem în slujba comunităţii, ce-i drept fiecare cu rolul său!

În al treilea rând, tocmai domnul Dragnea a iniţiat un proiect de lege prin care exact Dvs veţi fi obligaţi să plătiţi sume foarte mari dacă cumva „denigraţi” vreun om politic! Nu am văzut nici aici reacţii. Probabil, vă convine!”, a mai declarat vorbitorul.

Chiar dacă îi este tot mai greu să se ţină de cuvânt, copreşedintele Beianu a reiterat ideea că nu va acţiona în judecată vreun ziarist! „Eu, unul, îmi păstrez acea promisiune, chiar dacă îmi e din ce în ce mai greu să o şi susţin, de a nu da în judecată niciun ziarist. Nici local şi nici din altă parte pentru articolele nedevărate care mă vizează! Dar, credeţi-mă încep să mă gândesc dacă nu cumva responsabilităţile mele de preşedinte mă obligă atunci când e vorba de filială să am o altă abordare.”

Şi pentru că au curs fluvii de cerneală urmare deciziei luate la centru de a modifica structura BPJ al PNL Giurgiu, Dumitru Beianu a subliniat următoarele: „Revenind la explicaţiile absolut necesare pe care poate le-aţi ştiut şi nu aţi vrut să ţineţi cont de ele , sau nu le consideraţi deloc importante, această modificare a BPJ de care s-a vorbit atât de mult trebuie înscrisă într-un context! PNL s-a aflat din 2012, şi mă refer aici şi la vechiul PNL, pe un trend descendent de care nu am văzut să se ocupe foarte mult presa. Oameni cu vechime în partid, pe care de altfel îi respect foarte mult, nu ştiu eu să fi avut luări de poziţie foarte vehemente, să tragă semnale de alarmă.

Acum suntem în faza unei reconfigurări, şi nu întâmplător insist pe acest termen pe care l-am găsit cel mai potrivit, în care încercăm să aşezăm fiecare om cu calităţi şi potenţial indiscutabile în postul în care are cea mai mare eficienţă

Vrem să câştigăm alegerile în municipiul Giurgiu, primăria dar şi majoritatea mandatelor în consiliul local la un scor cât mai mare. Dacă nu se întâmplă nimic cu această Ordonanţă 55 şi toţi primarii vor rămâne la PSD ne va fi foarte greu să ajungem la o majoritate în Consiliul judeţean. Pe argumentele acestea,pe care nu le-a contrazis nimeni la şedinţa BPJ de săptămâna aceasta şi pe care le-am prezentat, cu ceva timp în urmă conducerii naţionale,am ajuns la această formulă. Nu a fost nimeni dat afară! Nu a fost nimeni pedepsit!, a conchis copreşedintele PNL Giurgiu, Dumitru Beianu.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!