Social

Persoanele cu handicap din municipiu şi însoţitorii acestora nu şi-au primit salariile şi indemnizaţiile pe luna iulie şi parţial din iunie

c2bd020f4ba2a8fea82992221cf1c5bc_39242000Situaţia grea pentru persoane cu handicap grav şi însoţitorii acestora. Acestea nu şi-au primit salariile şi indemnizaţiile aferente lunii iulie şi restanţa de 20 de procente din luna iunie şi asta pentru că banii primiţi la inceputul anului, nu au mai ajuns şi pentru trimestrul 3.

Conform declaraţiilor conducerii Direcţiei de Asistenţă Socială Giurgiu, din cadrul Primăriei Municipiului Giurgiu, instituţie care se ocupă de distribuirea acestor fonduri, la începutul anului a fost primită de la bugetul de stat doar o parte din suma solicitată.

În aceeaşi situaţie a neprimirii salariilor se află şi angajaţii Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor Giurgiu, fiind vorba despre 20 de persoane care nu şi-au ridicat drepturile salariile pe data de 11 august. Banii necesari efectuării plăţilor, in ambele cazuri, provin din sumele defalcate din TVA, de la Ministerul Muncii şi se estimează a fi primiţi în urma rectificării bugetare a Guvernului, urmând ca imediat să fie onorate salariile restante de catre administraţia locală.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!