După o activitate susţinută în cadrul organizaţiilor teritoriale, dar şi în comunele şi oraşele judeţului, liberalii giurgiuveni au realizat, o retrospectivă a întregii perioade electorale.
Aflaţi la masa dezbaterilor, copreşedinţii Partidului Naţional, Dumitru Beianu şi Gheorghe Ştefan, alături de candidatul partidului la Primăria municipiului Giurgiu, Florian Nicolae, oficialii liberali au stabilit, astfel, priorităţile reţinute în teren şi au emis, totodată, şi recomandările necesare ce ţin de desfăşurarea în condiţii optime a actului electoral.
Condamnând modul atipic prin care alte partide au înţeles să-şi desfăşoare, sau nu, campania electorală, Gheorghe Ştefan a dat asigurări că acţiunile promovate de PNL au respectat şi s-au încadrat în toate normele legale, prevăzute. Drept urmare, a recomandat giurgiuvenilor, să iasă la vot şi să susţină candidaţii PNL pentru mandatul 2016-2020.
Catalogat şi stabilit de către giurgiuveni, drept favorit la câştigarea fotoliului de primar al municipiului, Florian Nicolae a mulţumit tuturor susţinătorilor şi simpatizanţilor Partidului Naţional Liberal pentru încrederea declarată, dar şi pentru reala lor susţinere, în alegerile de duminica viitoare.
La capătul unei perioade de lucru dedicat pentru conştientizarea cetăţenilor cu privire la importanţa actului electoral, în vederea desemnării, pentru următorii patru ani, a primarilor de comune şi oraşe, dar şi a echipelor de consilieri locali şi judeţeni, candidatul PNL Giurgiu, pentru funcţia de preşedinte al Consiliului judeţean, Dumitru Beianu a făcut o analiză succintă a celor două etape premergătoare scrutinului din 5 iunie.
Insistând pe sfera campaniei şi a abaterilor de la modul legal în care unele structuri politice au înţeles să-şi desfăşoare acţiunile de promovare, Dumitru Beianu a abordat şi subiectul privind vizele de reşedinţă solicitate de cetăţeni din afara judeţului, în localităţi, cu primari PSD, cum este cazul comunelor Letca Nouă, Iepureşti, Ghimpaţi, Comana şi altele.
La un studiu atent, numărul acestor 12 mii de mutări de reşedinţă pe raza judeţului Giurgiu, însumează un procent de 10% din numărul persoanelor, care vor vota duminică, ceea ce înseamnă că, PSD, pleacă, din start, cu acest avantaj.
Dincolo de abordarea neinspirată a campaniei electorale de către contracandidaţii lor, care cred că mai pot înşela speranţele giurgiuvenilor, Dumitru Beianu a amintit şi despre faptul că, prin bugetul anului 2015, promovat de Guvernul Ponta şi aprobat în Parlament cu majoritatea grupului parlamentar PSD, au fost văduvite domenii importante de activitate, cel mai afectat fiind sănătatea, unde bugetul alocat nu permite tratarea egală a pacienţilor. Conform unei declaraţii recente, a unui medic dintr-un spital din Capitală, medicamentele sunt îndreptate doar spre aceia care mai au o şansă la viaţă. Aşadar, este incredibil cum viaţa este tratată cu unităţi de măsură diferite, doar pentru că medicii trebuie să se încadreze într-o prevedere bugetară.
Încheind cu un îndemn sincer către toţi locuitorii judeţului cu drept de vot, pentru a veni la urne să-şi exercite dreptul legal de a-şi alege primarul şi echipa de consilieri şi să-şi impună, astfel, punctul de vedere în faţa celorlalţi cetăţeni din afara judeţului, Dumitru Beianu le reaminteşte giurgiuvenilor că dezvoltarea municipiului şi judeţului este o soluţie sigură oferită de PNL, pentru reconstruirea judeţului şi un trai mai bun pentru cetăţenii lui.
N.Miţoi