Actualitate

Ponta şi Iohannis sunt pe aceeaşi lungime de undă când vine vorba de Armată

ponta ioha

Premierul Victor Ponta şi preşedintele Klaus Iohannis, antagonici de facto până la jumătatea lui noiembrie trecut, se întâmplă să împărtăşească un acelaşi punct de vedere astăzi. Aşa cum este şi firesc, de altfel, în orice democraţie decentă, speţa pe lângă care premierul şi preşedintele au căzut de acord fiind apărarea naţională.

Prezent la ceremonia de predare-primire a funcţiei de şef al Statului Major General, Victor Ponta a declarat că se bucură că preşedintele Iohannis face din apărare o prioritate absolută. Asta după ce Klaus Iohannis declarase în cadrul evenimentului că este nevoie de o suplimentare a bugetului armatei cu până la 2% din PIB cel târziu până în 2017.

În sprijinul acestui demers, preşedintele Iohannis a prezentat şi un grafic din care reieşea că în perioada 2009-2011, fosta guvernare a diminuat sumele alocate armatei. Nu în ultimul rând, şeful statului speră ca oficialii Comisiei Europene să permită României să acorde armatei încă 0,3% din PIB, adică o suplimentare a alocării bugetare de 500 milioane euro.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!