Actualitate

Prefectura Giurgiu întâmpină probleme legate de personalul insuficient

Pentru că a fost un an cu trei scrutinuri, în 2012, cea mai mare parte a activităţii Instituţiei Prefectului s-a axat pe pregătirea acestor alegeri, în detrimentul părţii de dezvoltare a judeţului, şi, de aceea, pentru acest an, prefectul Lavinia Crişu îşi propune să pună un accent mai mare pe acţiunile vizând dezvoltarea. Este concluzia bilanţului activităţii desfăşurate de Instituţia Prefectului anul trecut, bilanţ prezentat în prima şedinţă a Colegiului Prefectural, desfăşurată la finele săptămânii trecute.

„Nu este un bilanţ atât de bogat pe cât mi l-aş fi dorit, şi aceasta pentru că mai bine de trei sferturi din timpul petrecut în Prefectură în 2012 a fost alocat pregătirii alegerilor, dat fiind faptul că am avut şi un referendum, şi alegeri locale, şi parlamentare”, a declarat prefectul Lavinia Crişu. Instituţia Prefectului a funcţionat, anul trecut, cu 38 de angajaţi, în cele 4 servicii şi 5 compartimente independente. Cu toate acestea, au fost verificate în termen peste 21.000 de acte comunicate de autorităţile publice, constatându-se că aproape 400 dintre acestea au fost emise cu încălcarea prevederilor legale. 43 de acte emise de autorităţile publice au fost atacate în Contencios Administrativ, majoritatea – 30 – fiind hotărâri ale consiliilor locale. Au existat, însă, şi 4 hotărâri ale Consiliului Judeţean atacate în Contencios, dar şi 9 dispoziţii emise de primari din judeţ. Una peste alta, activitatea Prefecturii a fost una bogată în 2012, în ciuda penuriei de persoanl. Pentru 2013, prefectul Lavinia Crişu îşi propune accentuarea activităţii pe partea de dezvoltare a judeţului, dar şi realurea şi finalizarea lucrărilor la sediul Prefecturii, unde angajaţii instituţiei să se mute cel târziu anul viitor.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!