Actualitate Economic La zi Politic Social

Preşedintele Klaus Iohannis a vizitat Parcul Natural Comana. “Vă dau nota zece”, a spus şeful statului!

Preşedintele Klaus Iohannis s-a aflat astazi la Giurgiu, unde a vizitat Parcul Natural Comana, pentru a discuta cu autorităţile judetene despre planurile acestora pentru a proteja parcul şi biodiversitatea lui şi de a lărgi accesul publicului, în scop recreativ şi educativ. În vizita sa, şeful statului a tras atenţia şi asupra importanţei protejării naturii, în contextul schimbărilor climatice.

Preşedintele Iohannis a subliniat faptul că parcurile naturale au o importanţă deosebită pentru mediu, subliniind următoarele: “Trebuie să conştientizăm importanţa extraordinară a acţiunilor care vin să combată schimbările climatice, dar în acelaşi timp să protejăm mediul..Am venit în această zonă frumoasă, Comana, pentru a discuta despre proiectele de punere în valoare a zonei, dar vreau să atrag atenţia şi asupra importanţei acestor zone naturale protejate. Avem mai multe astfel de zone în România şi ele au o importanţă deosebită pentru mediu. Au o importanţă extraordinar de mare dacă ne gândim la măsurile pentru combaterea schimbărilor climatice. Suntem într-o zi călduroasă, dar pădurea menţine temperatura scăzută. Similar, când avem furtuni sau ploi torenţiale, zonele de pădure reţin apa. Şi cred că nu mai este nimeni care poate să nege schimbările climatice. Am avut foarte multe fenomene meteo ieşite din comun. Am avut zile caniculare mult mai multe faţă de anii trecuţi, am avut furtuni, ploi torenţiale, inundaţii grave în mai multe zone ale ţării”.
Presedintele CJ Giurgiu, Dumitru Beianu, , i-a prezentat şefului statului proiectele de dezvoltare a zonei.

“Parcul Natural Comana este important deoarece influenţează viaţa socio-economică a judeţului Giurgiu, motiv pentru care Consiliul Judeţean a avut şi în trecut şi pregăteşte un număr de proiecte importante care să ne ajute să punem în valoare această bogăţie de care ne mândrim. Proiectele vizează reconstrucţia ecologică a bălţii Comana prin ridicarea cotei digului, realizarea unui culoar pentru biciclete de la Bucureşti prin Parcul Comana, digul de apărare până la municipiul Giurgiu, realizarea unor trasee prin interiorul parcului pentru rezervaţiile de ghimpe şi bujor sălbatic, a unei zone de parcare şi a unui ansamblu socio-cultural în incinta Mănăstirii Comana”, a declarat Dumitru Beianu.

Preşedintele Klaus Iohannis a felicitat autorităţile judetene pentru proiectele de extindere a zonei. “Vă dau nota zece”, a mai spus seful statului.

De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis şi autorităţile locale au vizitat cu barca Parcul Natural Comana.

Print Friendly, PDF & Email

Știri asemănătoare

1 comentariu

Preşedintele Klaus Iohannis a vizitat Parcul Natural Comana. “Vă dau nota zece”, a spus şeful statului! – www.giurgiuonline.com 4 august 2021 at 9:27

[…] post Preşedintele Klaus Iohannis a vizitat Parcul Natural Comana. “Vă dau nota zece”, a spus şeful… appeared first on Informatia de […]

Răspunde

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!