În jurul orelor 15.00, vineri, 4 ianuarie, procurorul Oana Schmidt-Hăineală a fost aleasă în funcţia de preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, conform declaraţiilor la cald ale unor membri ai CSM.
Hăineală a fost aleasă cu zece voturi pentru, în timp ce contracandidatul său, procurorul Mircea Aron, a primit opt voturi. Rezultatul încă nu fusese făcut oficial în momentul în care plenul a luat o pauză pentru a se întruni mai apoi cu scopul de a alege şi noul vicepreşedinte.
Oana Andrea Schmidt-Hăineală, pe numele complet, este primul procuror care devine preşedinte al CSM, în condiţiile în care acest for a avut dintotdeauna în componenţă mai mulţi judecători decât procurori.
Vicepreşedinte al CSM din ianuarie 2012, Oana Schmidt-Hăineală este membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii din 2011, din partea parchetelor de pe lângă tribunale pentru un mandat de şase ani. În perioada iulie 2011-ianuarie 2012, Hăineală a ocupat funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov. Din februarie până în iulie 2010 a fost consilier al preşedintelui Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor.