Actualitate

Reabilitarea unor puncte termice şi cofinanţarea proiectului privind depozitul ecologic sunt două dintre priorităţile Primăriei

Aprobarea bugetului este o urgenţă pentru administraţia municipală, astfel încât Consiliul Local al municipiului a fost convocat în şedinţă extraordinară joi, 3 martie, la două zile după şedinţa în care a fost dezbătut bugetul la Consiliul Judeţean. Proiectul de buget pus în discuţie de consilierii municipali este constituit, de altfel, în urma repartizării fondurilor prin decizia adoptată la judeţ.

Urgentarea aprobării bugetului este impusă şi de realizarea unor proiecte importante pentru comunitatea giurgiuveană. „Printre proiectele care constituie priorităţi pentru noi se numără şi reabilitarea punctelor termice 71, 73 şi 88, un proiect în valoarea totală de 17 miliarde vechi, precum şi cofinanţarea proiectului privind depozitul ecologic pentru deşeuri, la care trebuie să contribuim cu 28 de miliarde. De aceea este cu atât mai important să aprobăm bugetul cât mai repede, pe baza a ceea ce ni se repartizează de Consiliul Judeţean”, arăta Petre Roşu, secretarul municipiului Giurgiu.

Şedinţa Consiliului Local al municipiului în care a fost supus aprobării bugetul a avut loc după încheierea acestei ediţii a ziarului nostru, astfel că vom reveni cu amănunte în ediţia viitoare.

 

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!