Politic

Uniunea Social Liberală nu are cum să păstreze Codul Muncii în forma adoptată de Guvernul Boc

Codul Muncii şi aprobarea lui prin asumarea răspunderii Guvernului au fost subiecte comentate în conferinţa de presă din 23 februarie şi de către Liviu Popazu, vicepreşedinte al Organizaţiei Municipale a PNL. Acesta a declarat că o astfel de lege nu poate fi menţinută în vigoare atunci când Uniunea Social Liberală va prelua guvernarea.

„Nu are cum să fie păstrată o asemenea lege. Opoziţia de astăzi nu va uita felul în care ea a fost adoptată. Nu este normal şi nici logic să fie menţinută o lege care a fost aprobată cu forţa”, a spus vicepreşedintele pe municipiu al PNL.

Despre formarea Uniunii Social Liberale, Liviu Popazu spune că speculaţiile pe teme doctrinare nu îşi au sensul: „Dacă am fi discutat în urmă cu 15-20 de ani, s-ar fi pus problema altfel. Unii dintre adversarii noştri încearcă să acrediteze ideea că această alianţă nu este morală. Dar cât de morală este trecerea, într-un an de zile, a PDL-ului de la stânga la dreapta eşichierului politic, sau cât de morală este înfiinţarea UNPR şi alianţa acesteia cu PDL-ul?”.

 

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!