Proiect inedit la o unitate de învăţământ din municipiu.
În această săptămână, Şcoala Generală nr. 7 găzduieşte activităţile primei reuniuni în cadrul proiectului „Traditions under the european sky”, România fiind ţara coordonatoare.
Este cel de-al patrulea proiect european organizat în această unitate de învăţământ. Proiectul este iniţiat de profesor Marinela Anghel şi este finanţat de Consiliul Europei, în cadrul programului sectorial Comenius.
Astfel, elevii şi profesorii din şase ţări europene, România, Turcia, Lituania, Cehia, Portugalia şi Irlanda, au realizat acest parteneriat, având ca obiectiv principal promovarea tradiţiilor în context european, prin muzică şi mâncare tradiţională.
Timp de doi ani, elevi şi profesori din şcolile partenere vor culege date despre muzica şi bucătăria tradiţională şi vor organiza ateliere în care vor învăţa împreună cântece şi vor pregăti mâncare tradiţională din toate ţările partenere.
„Acest proiect oferă prilejul de a ne promova valorile culturale şi spirituale ale poporului român, de a contribui, prin activităţile desfăşurate, la îmbunătăţirea imaginii României în lume. Într-o Europă multiculturală este foarte important să îi învăţăm pe copii cum să-şi păstreze şi să-şi promoveze tradiţiile. De asemenea, consider că este de datoria noastră să insuflăm copiilor dragostea şi respectul faţă de poporul căruia-i aparţin şi faţă de ţara în care s-au născut, să le cultivăm sentimentul de mândrie naţională. Avem o ţară frumoasă, cu oameni minunaţi, pe care trebuie să o punem în valoare şi să o aşezăm acolo unde-i este locul, în rândul ţărilor civilizate. Pentru a dezvolta o bună conştiinţă europeană trebuie, în primul rând, să ne descoperim propria identitate şi rădăcinile culturii naţionale”, spune coordonatorul Marinela Anghel.
Produsele finale ale proiectului se vor concretiza într-o carte de bucate europeană, în care se vor afla toate reţetele preparate în ateliere şi într-o culegere de cântece, ce va conţine melodii reprezentative fiecărei ţări.
știre anterioară