Spitalele vor fi plătite anul acesta în funcţie de clasa în care se află, a declarat ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu. Acesta a explicat că, astfel, unităţile spitaliceşti din aceeaşi categorie vor fi plătite la fel pentru cazul rezolvat.
După cum se ştie, în urmă cu doi ani, spitalele au fost împărţite în funcţie de competenţă. Astfel, unităţile medicale care intrau în categoria I erau obligate să ofere toate serviciile medicale. Cum însă această condiţie nu era îndeplinită, peste 100 de spitale au avut un plan de conformare, care urma să asigure reorganizarea lor în termen de un an.
Din 2013, clasificarea spitalelor va fi importantă pentru obţinerea de finanţare. Pentru prima dată, spitalele vor fi plătite diferenţiat, în funcţie de categoria în care au fost plasate. Tot în 2013 va fi introdus un program prin care secţiile de anestezie şi terapie intensivă vor fi plătite de la bugetul de stat, pentru toate cele 53 de spitale strategice. De asemenea, bugetul pentru finanţare a ambulatoriilor va creşte cu 50%, pentru a fi descurajate internările fictive.