Andrei Pleşu a pus la dispoziţie două variante pentru renaşterea PSD-ului pe scena politicului românesc, în ideea că cel mai mare partid românesc – pentru binele ţării – trebuie cumva salvat. De ce salvat? Pentru că ceea ce se întâmplă acum în interior seamănă a extincţie iminentă. Seamănă a PNŢCD – varianta 2000. Ori soarta istoricului partid nu a ajutat pe nimeni în cele din urmă.
O republică semiprezidenţială precum a noastră are nevoie imperios de o calibrare justă, de un melanj stânga-dreapta consistent, aşa cum îi stă bine oricărei democraţii sănătoase.
Aşadar, prima variantă este una ”soft” şi vizează sancţionarea celor responsabili de campania dezastruoasă de la prezidenţiale. Nimic ieşit din comun, nimic tranşant, o variantă mai degrabă previzibilă inclusiv pentru liderii partidului.
Cea de-a doua variantă însă, cea ”radicală”, merită menţionată. Ce spune, concret, cel mai rafinat intelectual al neamului? ”Partidul trebuie reformat din rădăcini. Ar trebui excluşi toţi cei care au avut, au, sau sunt pasibili de a avea probleme penale. Ei sunt cei cărora li se datorează imaginea partidului corupt, mereu în dialog cu DNA, mereau salvat prin votul îndărătnic al parlamentarilor co-interesaţi. În acest caz, ar fi vorba de o dizolvare şi o reîntemeiere a partidului, pornindu-se practic de la zero. Deci, curăţenie generală, dar şi recalibrare doctrinară, reangajare de bună credinţă, spor de gândire. Stânga are nevoie de un partid nou, modern, cuviincios, inteligent. Figuri noi, idei noi, morală nouă. Fără naşi, fără fini, fără veri, neveste, pile şi impostori…”
