Şi la Giurgiu, politicienii se războiesc de multă vreme și sub diverse forme. Declaraţii… articole în presă… În fond este un lucru normal, atâta timp cât aceste lupte politice se duc la nivel de principii, de proiecte, de idei, de strategii politice şi, de ce nu, pe teme administrative. Este anormal, încă, atunci când apar derapaje serioase. În România postdecembristă, se pare că luptele politice s-au transformat în rivalităţi politice; au îmbrăcat diverse forme şi, mai nou, sunt lipsite de fair-play.
Campania de denigrare a lui Dumitru Beianu, candidatul PNL pentru Senatul României a început! De fapt, am spune că nu s-a sfârşit, în ultimii ani. În lipsa unor argumente, a unor proiecte şi idei, a unor strategii concrete, unii politicieni au ales denigrarea competitorilor mai bine plasaţi în opţiunile electoratului, cu orice preţ şi, din păcate, prin orice mijloace.
DENIGRARE, CU ORICE PREŢ!
La scurt timp după ce liberalii au depus listele pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie, iar Dumitru Beianu se regăseşte printre persoanele nominalizate la Senat a început campania de denigrare, pe aceleaşi teme ca şi în anii trecuţi, ca şi la alegerile locale, şi anume: privatizarea SCUT, depozitul ecologic, spitalul judeţean, subiecte despre care se vorbeşte doar în preajma campaniilor electorale.
Subiectul privatizării SCUT a fost repus pe tapet şi în primăvara lui 2015, şi în preajma alegerilor locale, şi acum, înainte de alegerile parlamentare. Se omit, cu bună ştiinţă, informaţii care ar trebui spuse clar. Mai exact: când s-a demarat procedura de privatizare, de ce era necesară privatizarea, despre existenţa unei comisii de licitaţii şi multe alte asemenea aspecte esenţiale, toate pentru a face lumină pe un subiect de o asemenea complexitate! Faptul că DNA se autosesizează, nu înseamnă că aspectele care au stat la baza sesizării se şi confimă. Şi avem suficiente exemple.
Fără vreo referire clară la prezumţia de nevinovăţie, dar şi ţintă clară, se încearcă a se arunca toate relele în cârca lui Beianu, acesta neavând altă vină decât aceea de a fi fost preşedintele Consiliului judeţean, în perioada 2008-2012, o perioadă în care judeţul Giurgiu a avut cele mai bune rezultate din istoria postdecembristă – a relatat la vremea respectivă toată media giurgiuveană -, perioadă în care au demarat cele mai multe proiecte de dezvoltare şi tot atunci s-a format o echipă de profesionişti, oameni care lucrează şi acum în administraţia judeţului.
Dar, nu, despre toate astea nu se face referire ci se lansează acuzaţii pe teme care au fost abordate nu o dată, nu de două ori, ci de “n” ori. Dar, în situaţia de faţă vorbim despre o încercare clară de manipulare şi, totodată, de a se distrage atenţia de la alte subiecte de interes local. Şi nu este prima dată!
CUM E CU MANIPULAREA…
Surse administrative ne-au declarat că se anunţă noi reţineri, la nivel de vârf al politicii giurgiuvene, într-un dosar al DGASPC, unde în urmă cu două săptămâni au fost audiate nume grele din politica giurgiuveană. Se pare că, trei dintre candidaţii la alegerile parlamentare, înscrişi pe listele unui partid de pe eşichierul giurgiuvean au fost citaţi la DNA. Nu vom dezvălui, deocamdată, numele acestora, aşteptăm ca ei să aibă curajul şi să le spună alegătorilor… asta ca să ştie giurgiuvenii cine vine să le ceară, din nou, să-i trimită în parlament sau să-i pună la conducerea unei instituţii!
Păi, cam asta e cu manipularea! Însă, informaţia este corectă: mai multi candidaţi pentru alegerile parlamentare, trei de la un partid, au fost la DNA mai zilele trecute, însă noi am pus mai presus de toate „prezumţia de nevinovăţie” a acestora.
M. M.