Actualitate Economic

Topul firmelor, la Giurgiu

top2Recent s-a desfăşurat Topul firmelor, eveniment organizat de Camera de comerţ, Industrie şi agricultură, ocazie cu care preşedintele CCIA Giurgiu, Alexandru Epîngeac, a declarat la această ediţie cu numărul 23 a Topului Firmelor din judeţ că, dintre cele 6.700 de firme, 798 au fost incluse în top. Dintre acestea, un număr de 78 de societăţi sunt şi în Topul Naţional al firmelor. top

” Dintre cele 6.700 de firme din Giurgiu au fost selectate de către calculator, pe baza cifrei de afaceri şi a bilanţului depus de societăţile comerciale, un număr de 798 de firme, cu 168 mai multe faţă de 630 în 2014 şi vreau să vă spun că dintre cele aflate în top, un număr de 78 de firme au fost incluse şi în Topul Naţional al Firmelor.

tooopA fost o situaţie grea şi este o situaţie grea în permanenţă, faptul că foarte mulţi dintre dumneavoastră aţi reuşit să rămâneţi în top şi mulţi sunt prezenţi în top de când am început să facem această festivitate înseamnă că acolo a fost un management bun, că oamenii au fost corecţi în afaceri şi că s-au ocupat să îşi menţină firmele pe poziţii”, a declarat Alexandru Epîngeac, conform Agerpres.
La ediţia din acest an a Topului Firmelor au fost acordate diplome pentru activitatea depusă în anul 2015, dar şi trofee de excelenţă pentru cei care, timp de trei ani consecutiv, au fost pe locurile unu doi şi trei şi diplome de onoare.

Print Friendly, PDF & Email

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!