Ministerul Finanţelor a elaborat un proiect de lege prin care stabileşte condiţiile în care o tranzacţie poate fi considerată de către Fisc drept artificială. Conform Mediafax, foarte multe dintre aceste condiţii/criterii, din nefericire, sunt neclare şi au un caracter general.
Fiscul, aşadar, poate considera anumite tranzacţii ca fiind artificiale şi să nu le ia în considerare la calculul obligaţiilor bugetare dacă acestea par să nu corespundă practicilor comerciale rezonabile şi produc avantaje fiscale fără risc comercial şi generează profit nesemnificativ. Potrivit proiectului de act normativ, tranzacţiile pot fi considerate artificiale dacă se derulează într-o manieră care în mod normal nu ar fi utilizată în cadrul unor practici comerciale considerate rezonabile, dacă includ elemente care au efectul de a se compensa sau a se anula reciproc.