Sport

United, Braga şi Galata pentru CFR, Stuttgart, Copenhaga şi Molde pentru Steaua

Joi şi vineri, sorţii grupelor europene nu ne-au hărăzit căpcăuni care să înghită tot ce mişcă. Zeii fotbalului, spunem noi, ne-au privit compătimitor şi s-au manifestat generos. Atât cât se poate invoca generozitatea când ajungi la acest nivel. Al grupelor Champions şi Europa League.

CFR Cluj, însă, a trecut prin nişte emoţii crunte. Făcând parte din a patra urnă valorică, echipa lui Andone a fost trasă penultima, adică a 31-a, când, implicit, libere mai erau două grupe mari şi late. H şi D. Ei bine, grupa D era cea a Realului din Madrid. Câte puncte ar fi urmat să facă CFR Cluj cu Real, Manchester City şi Ajax Amsterdam? Refuzăm să răspundem la această întrebare.

Până la urmă a fost grupa H, Manchester United, Braga şi Galatasaray formând un trio pe lângă care CFR Cluj poate visa frumos. Se pot face 7 puncte în compania ienicerilor lui Fatih Terim şi a portughezilor antrenaţi de fostul coach al Rapidului din debutul sezonului 2008-2009? De ce nu.

Dincolo, în Europa League, Steaua cea norocoasă s-a lipit, conform aşteptărilor, de o grupă abordabilă. VfB Stuttgart, FC Copenhaga şi FC Molde nu reprezintă, cu siguranţă, o plimbare prin parc. Chiar dimpotrivă. Steaua porneşte cu şansa a treia, dar senzaţia predominantă este că în cele din urmă va bifa locul doi în grupă.

În continuare vă prezentăm configuraţia celor opt grupe din UEFA Champions League, amintind că debutul în competiţia supremă va avea loc pe 18 septembrie, finala fiind programată pe Wembley, sâmbătă, 25 mai 2013.

Print Friendly, PDF & Email

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!