Universitatea Spiru Haret, în parteneriat cu Uniunea Naţională pentru Drepturile Femeii din România a organizat în data de 12 mai 2012 cea de-a 5-a conferinţă regională (regiunea Sud-Muntenia) „Femei de succes”, parte integrată în proiectul POSDRU/97/6.3/S/64240 “ProFeminAntrep – Promovarea egalităţii de şanse în antreprenoriat”. Conferinţa a avut loc la sediul Muzeului Poliţiei de Frontieră (Casa Armatei), din Giurgiu.
În deschiderea conferinţei, coordonatorul regional doamna Ştefania Cojocaru a prezentat programul de formare şi calificare profesională “Competenţe anteprenoriale”, dar şi activităţile de promovare, mai precis cele 9 campanii „Femei de succes”, prin care femei antreprenor din diverse domenii de activitate împărtăşesc din experienţa lor şi susţin participantele în implementarea propriilor proiecte. În discuţie a fost adus si concursul – „Premiul pentru inţiativa antreprenorială feminină” – în cadrul căruia, absolventele cursurilor îşi pot înscrie ideile antreprenoriale, cele mai bune urmând a fi premiate.
La eveniment au fost prezente doamne aflate în diverse funcţii de conducere care au dezvăluit audienţei numeroase propriile „poveşti de succes” şi „cehia” ce stă la baza reuşitelor lor profesionale.
Până la finalul anului, conferinţa „Femei de succes” urmează a se desfăşura în Cluj (pentru Regiunea de Nord), Deva (pentru Regiunea de Vest), Sibiu (pentru regiunea centrală a ţării), acoperind astfel toate cele 8 regiuni de interes şi implementare a proiectului.
Despre proiect:
ProFeminAntrep este un proiect strategic finanţat din Fondul Social European care se desfăsoară atât în mediul urban, cât şi în mediul rural, pe o perioadă de 3 ani, în cele 8 regiuni de dezvoltare ale ţării.
În cadrul acestuia sunt realizate cursuri de formare profesională în antreprenoriat pentru 7.200 de femei (900 femei din fiecare regiune de dezvoltare), dintre care 2.880 sunt studente. Prin desfăşurarea lor în toată ţara, cursurile certificate de Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor (CNFPA), crează posibilitatea valorificării potenţialului local sau regional în dezvoltarea unei afaceri.
Experţii din cadrul echipei de proiect acordă asistenţă şi consultanţă femeilor din grupul ţintă care doresc iniţierea unei afaceri în toate fazele acestui demers, asigurând activităţile de sprijin şi monitorizare şi după iniţierea acesteia.
Competenţele dobândite sunt, în principal, în domeniile antreprenoriat, management al afacerilor, marketing, management al resurselor umane, comunicare şi relaţii publice, financiar, contabilitate primară, juridic.
Mai multe detalii despre acest proiect puteţi găsi pe web site-ul oficial al proiectului: www.profeminantrep.ro
Pentru mai multe informaţii:
Telefon: 021.455.19.98
E-mail: profeminantrep@spiruharet.ro