Joi, 16 ianuarie a.c., în jurul orei 07.20, pe Drumul Național 5, la km 24+900, în afara localității Adunații Copăceni, un tânăr de 20 de ani, din comuna Stoenești, județul Giurgiu, în timp ce conducea un autoturism, din cauza altor preocupări de natură a-i distragere atenția, a pierdut controlul volanului și a intrat pe sensul opus de mers în coliziune frontală cu un autoturism, condus de către un tânăr de 28 de ani, din municipiul Giurgiu și într-un alt autoturism condus de către o femeie de 48 de ani, din municipiul București, autoturisme care circulau regulamentar.
În urma evenimentului rutier a rezultat decesului tânărului de 20 de ani și rănirea tânărului de 28 de ani, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Atât conducătorul auto de 28 de ani, cât și femeia au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative și le-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.