Pe 13 decembrie 1983, la vârsta de 50 de ani, înceta din viaţă poetul Nichita Stănescu, la doar o zi după ce ne părăsise şi Amza Pellea, unul din titanii scenei româneşti.
Laureatul premiului Herder, membru al Academiei Române post mortem, Nichita Stănescu a fost considerat de critică drept unul dintre cei mai de seamă scriitori pe care i-a avut limba română, limbă pe care poetul o numea ”dumnezeiesc de frumoasă”.
Stănescu a aparţinut structural poeziei moderniste, sau neo-modernismului românesc din anii ’60 şi ’70, şi este de remarcat că a scris mult, o parte din opera sa fiind publicată şi în Iugoslavia, unde avea o mulţime de prieteni şi unde era apreciat poate mai mult chiar decât în propria-i ţară.
Sunt de amintit, aici, volumele Necuvintele (1969), Un pământ numit România (1969), Starea poeziei (1975), Opere imperfecte (1979), Strigarea numelui (1983).
