La zi

Bătălia pentru ANL-urile din Port, pe "ultima sută"

anl port

26 de apartamente cu două camere și 96 de garsoniere își așteaptă noii chiriași. Este vorba despre blocurile ANL de pe șoseaua Portului, blocuri pentru care repartiția urmează a se face în această toamnă. De aceea, solicitanții sunt chemați la Primărie pentru reactualizarea dosarelor.

Aproape 2.000 de cereri și doar 120 de apartamente. Aceasta este proporția cerere-ofertă în privința ANL-urilor din Giurgiu. Mai exact, a blocurilor construite pe șoseaua Portului, blocuri ce urmează a fi repartizate în această toamnă.

Edilii ne dau asigurări că, de această dată, repartizarea celor 120 de locuințe se va face transparent și – cel mai important – respectând toate prevederile legale, însă giurgiuvenii sunt sceptici și spun, pe la colțuri, că și aceste apartamente vor fi date, ca sși celelalte construite până acum în Giurgiu- pe pile.

În încercarea de a demonstra că, de această dată, lucrurile vor sta altfel, reprezentanții Primăriei solicită tuturor celor care au depuse cereri pentru obținerea unui apartament ANL să se prezinte la Serviciul Patrimoniu, pentru actualizarea dosarelor, până cel târziu pe 1 octombrie.

Lista documentelor ce trebuie depuse la aceste dosare este lungă, pe aceasta regăsindu-se, printre altele, declarații autentificate la notar, acte care să ateste că solicitantul lucrează în municipiu, copii după contractele de închiriere private și multe alte astfel de documente.

Acestea trebuie depuse până la 1 octombrie, pentru că, potrivit Primăriei, după jumătatea lunii viitoare, comisia specială de repartizare (din care fac parte și cei doi viceprimari) va începe ierarhizarea dosarelor.

24 din cele 120 de locuințe ANL de pe Portului sunt apartamente cu două camere, iar restul, garsoniere, 10% din numărul total al acestor locuințe – adică 12 – urmând a fi repartizate persoanelor cu dizabilități, pentru care ierarhizarea se va face separat.

Cu siguranță, și de această dată, bătălia va fi crâncenă, dat fiind faptul că la Primărie sunt înregistrate aproape 4.000 de cereri, jumătate dintre acestea fiind pentru locuințe ANL.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!