Persoanele care îşi caută un serviciu, şomerii tineri, şomerii de lungă durată şi persoanele de peste 45 de ani se pot înscrie gratuit la cursuri de formare profesională organizate de AJOFM Giurgiu, în cadrul proiectului Calisig – calificare pentru o slujbă mai sigură.
Unul dintre obiectivele proiectului este organizarea de cursuri de formare profesională în meseriile căutate pe piaţa muncii şi unde calificare este deficitară, şi ulterior inserarea în câmpul muncii a cât mai multor beneficiari. În acest sens, echipa de proiect a stabilit organizarea a cinci astfel de cursuri în meseriile de contabil, agent comercial, electronist aparate și echipamente de automatizari, măcelar şi peisagist-floricultor.
Cursurile vor începe pe 31 ianuarie, cei 140 de beneficiari urmând a fi organizaţi în 15 serii. Pe lângă faptul că sunt gratuite, un alt avantaj pe care îl pot obţine beneficiarii este acela că, dacă nu absentează, pot lua şi o indemnizaţie de 200 de lei lunar, pentru participarea la acest curs. Pe lângă aceste module derulate în cadrul proiectului Calisig, în prezent, AJOFM Giurgiu organizează şi alte cursuri de calificare profesională finanţate din bugetul asigurărilor pentru şomaj, 21 la număr, pe diferite domenii.
Informaţii suplimentare despre acestea se pot obţine direct de la sediul instituţiei, de pe şoseaua Bucureşti, lângă Parcul Mihai Viteazul.