Când ne obişnuisem cu tot soiul de coduri cromatice dictate de Agenţia Naţională de Meteorologie, iată că şi forul european fotbalistic ne încadrează într-un cod. Unul vişiniu. Ce încearcă UEFA să ne transmită cu acest cod, hai să-i spunem, giuleştean?
În materie de schimbări de antrenori ce au avut loc în perioada iulie 2010 – iunie 2013, cluburile din România, Bosnia, Grecia şi Serbia sunt, de departe, printre primele la acest capitol.
Potrivit raportului UEFA, un antrenor de Liga I rezistă, în medie, 5 luni pe banca unei echipe. Doar în Grecia situaţia este mai alarmantă, aici un antrenor de prima ligă rezistând doar patru luni.
De asemenea, 80% dintre antrenorii de Liga I rezistă mai puţin de un an înainte de a fi schimbaţi. În opinia UEFA, situaţia este critică, în condiţiile în care media europeană este de 17 luni pentru un antrenor pe banca unei echipe.
Nota bene, în sezonul 2013-2014, în Liga I, în 27 de etape deja scurse au fost concediaţi fix 27 de antrenori. Altfel spus, câte unul demis pe etapă.