Bogdan Tiberiu IACOB, preluare IMPOLITICS, 4 aprilie 2014
„Jocul săptămânii în politică a venit azi de la premier, sub forma unei postări pe Facebook, în care anunţă – cu un aer aproape nostalgic, de Deng Xiaoping nonagenar, sătul de viaţă şi de carieră -, nici mai mult, nici mai puţin decît retragerea din politică peste câteva luni, după prezidenţiale. Scenariile nu au ezitat să apară, cel mai vehiculat fiind acela că Ponta, de fapt, îşi anunţă candidatura la preşedinţie, pentru că, zic „specialiştii”, după ce eşti ales preşedinte se cheamă că ai rupt-o cu politica. Râdem şi trecem mai departe: Şi totuşi, ce l-a apucat pe Ponta?
În modesta noastră opinie, două sunt evenimentele în raport cu care trebuie obligatoriu judecat acest vodevil, unul trecut şi unul viitor.
Primul este reuniunea de mâine, de la Braşov, a liderilor pesedişti din teritoriu, tema majoră a discuţiei fiind decimarea baronilor pesedişti de către DNA. “Începem să ne punem întrebarea câţi mai rămânem în picioare până la sfârşitul anului. De fapt, e singura întrebare pe care ne-o punem” declara azi Liviu Dragnea despre respectiva reuniune, cam cu vreo 2-3 ceasuri înaintea textului buclucaş al premierului.
Ziua începuse, oricum, ”bine”, după ce Radu Mazăre declarase presei că îl cam doare-n cot de apropiatele alegeri europene, având altele mai importante pe cap. Un mesaj foarte dur la adresa conducerii PSD.
Situaţia nu e greu de explicat: în PSD este o fierbere inimaginabilă de ceva vreme. Baronii sunt tot mai confuzi, nu înţeleg ce se întâmplă la Bucureşti.
Partidul nu are nici măcar schiţat un candidat prezidenţial, DNA face poteci tot mai mari printre ei, PSD e aproape izolat politic, ajungând cu guvernarea la mâna UDMR, iar între Ponta şi Băsescu pare că funcţionează o conexiune invizibilă, dar foarte eficientă.
Să vezi cocoţat un procuror DNA la cârma prefecturii Capitalei în aceeaşi zi cu fugărirea greilor PSD din sud-vest de către anchetatori pare sfidarea maximă.
Nemaivorbind de recenta propulsare în guvern a unor miniştri de care baronii nici măcar nu au prea auzit, necum să se afle în spatele lor.
”De aia ne riscăm noi pielea în campanie, ca să o proţăpim în guvern pe alde d-şoara Usturoi?” pare să fie gândul nerostit al liderilor din teritoriu.
În şedinţa de mâine, mai mult ca sigur lui Ponta îi era pregătit un perdaf de zile mari, la pachet cu ameninţări de lăsare în ofsaid la europene (vezi declaraţia lui Mazăre) un scor prost urmând a fi, evident, decontat de premierul-preşedinte de partid.
Mesajul către Ponta urma să fie, mai mult ca sigur, ”ori faci ca noi, ori zbori!!”
Există o singură mică hibă a acestui scenariu, şi de ea s-a folosit premierul, prin postarea sa.
Anume că PSD nu îşi permite execuţia propriului lider în acest moment, pentru că asta ar declanşa o criză triplă, pe linie de partid, guvern şi preşedinţie cu puţine luni înaintea campaniei din toamnă.
Cum putea dezamorsa Ponta eventualele ameninţări cu debarcarea din partea baronilor altfel decât fluturând, el însuşi, mesajul ”vă las şi plec să îmi văd de familie”?
Un mesaj în care vorbeşte, demn de remarcat, despre ”calomnii, nedreptăţi, trădări şi dezamăgiri”. Or, adversarii nu prea pot fi acuzaţi de trădări ori dezamăgiri, că de aia sunt duşmani; e limpede că Ponta bate şaua spre ai lui ca să mascheze faptul că el însuşi e o ”dezamăgire” suspectată de ”trădare”.
La fel de remarcabil e că premierul îşi justifică acţiunile, în mesaj, prin dorinţa de a face bine ţării ”în care eu şi familia mea ne-am născut şi în care o să trăim tot timpul, cu bune şi rele!”, fără a sufla o vorbă despre binele partidului.
Al doilea eveniment în raport cu care trebuie judecată postarea premierului s-a petrecut acum 10 ani, în vara anului 2004, şi a avut ca protagonist un alt premier-lider de partid-prezumtiv candidat prezidenţial, l-am numit pe Năstase.
La acea vreme, baronetul PSD fierbea, la fel ca şi acum, din varii motive: premierul înfiinţase PNA, o structură care începuse să facă de zor dosare propriilor colegi de partid, îşi promova intens oamenii fideli în tot felul de posturi grele, se înmulţeau zvonurile privind depăşirea pragului de un miliard de dolari avere personală, iar guvernarea era aproape complet decuplată de teritoriu.
Enerva cumplit şi legendara strategie ”Centrul imaculat”, care viza sacrificarea mediatică a baronilor pentru ca liderii de la Bucureşti să rămână neatinşi. În fine, preşedintele Iliescu era şi el enervat de aroganţa în creştere a premierului, de încercarea de a izola politic Cotrocenii etc. În plus, PSD cam pierduse şi alegerile locale, neaşteptat, în faţa Alianţei DA.
Buboiul s-a spart la începutul lunii iulie 2004, când, la Cotroceni a avut o şedinţă extrem de tensionată cu participarea preşedintelui, premierului şi a liderilor pesedişti.
Acolo, Iliescu a dat citire unui raport secret întocmit de o cârtiţă cotrocenistă în PSD, în care erau înşirate toate bubele partidului. Pe măsură ce citea, preşedintele se ambala mai rău, până când ar fi ajuns, spune legenda, la un atac dur la adresa chiar a soţiei premierului, căreia i s-ar fi permis o prea mare implicare în anumite bussines-uri. În acel moment, Năstase a cedat nervos. S-a ridicat şi a spus doar atât: “D-le preşedinte, în această situaţie eu mă văd nevoit să îmi reconsider poziţia. Vă voi anunţa decizia mea în următoarele două zile”. A doua zi, a căzut bomba: presa anunţa, pe surse, că Năstase îşi comunicase decizia de a demisiona din toate funcţiile şi demnităţile şi că nu mai vrea nici la Cotroceni.
A fost momentul când suflarea pesedistă, cu Iliescu în frunte, a înţeles că e la mâna lui Năstase: o triplă criză ar fi dus la sfârşitul categoric al PSD din perspectiva alegerilor parlamentare şi prezidenţiale.
Urmarea? Iliescu s-a înmuiat brusc. La fel şi baronii.
Năstase a pus o serie de condiţii aspre pentru a reveni asupra demisiei, pe care preşedintele le-a acceptat. Între acestea numărându-se dreptul de a reteza capetele pe care le credea de cuviinţă, de a reforma radical structura de conducere din partid şi de a beneficia de susţinerea deplină a lui Ion Iliescu.
La finele unei perioade de cinci zile de foc pentru PSD, Adrian Năstase a conchis calm: ”Nu-mi stă în fire să las proiecte neterminate!”, semn că a câştigat bătălia cu Cotroceniul şi cu propriul partid. El şi-a permis chiar luxul de a recunoaşte public că jucase cu demisia pe masă, lucru pe care Iliescu îl negase permanent.
Până la alegeri, Năstase a condus partida autoritar, decapitând Delegaţia Permanentă a PSD şi înlocuind-o cu fidelii săi, colorând listele electorale după bunul plac, (cu mici concesii cotroceniste) şi făcând, per ansamblu, cam ceea ce a crezut el de cuviinţă.
E cât se poate de adevărat că victoria premierului nu a servit prea mult, PSD pierzând şi guvernarea şi preşedinţia şi făcând loc epocii Băsescu.
Cum, foarte probabil, le va pierde şi anul acesta.
Sigur e însă – şi Ponta a învăţat bine lecţia Năstase, nu degeaba şi-a ilustrat postarea cu poza mentorului său – că baronii nu îşi permit să-l execute pe liderul PSD, cu adevărat, în acest moment. Cel mult să îl ”frăgezească” niţel, la intimidare, mizând pe spaima lui în faţa ofensivei lor.
După cum demonstrează postarea de azi a lui Ponta însă, premierul nu e dispus să cedeze în faţa baronilor şi joacă tare.
Scriind că e gata să renunţe de tot la politică, Ponta dă semnalul că nici măcar forfaitul baronilor la europene nu îl afectează; la urma urmei, el pleacă în sânul familiei, pe când pesediştii rămân cu dezastrul – de ei înşişi provocat – pe cap.
Se anunţă o încrâncenare şi mai mare în interiorul PSD în lunile care urmează; deocamdată, însă, premierul pare să fie călare pe situaţie.
