Actualitate

COMUNICAT DE PRESĂ : A.N. ”Apele Române” sărbătorește Ziua Mondială a Apei

image001În fiecare an, pe data de 22 martie este sărbătorită Ziua Mondială a Apei.

Pe  19 martie 2015, a avut loc sesiunea de lucrări dedicată acestui eveniment cu tematica: “APA ŞI DEZVOLTAREA DURABILĂ” ce s-a desfășurat în cadrul Universității Tehnice de Construcţii București.

Au participat Grațiela Leocadia GAVRILESCU, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Călin POPESCU TĂRICEANU, Președintele Senatului României, Ivan PATZAICHIN, Asociaţia „Ivan Patzaichin – Mila 23”, personalități din mediul științific și academic, reprezentanți ai autorităților competente, precum și alți invitați.

Conceptul de ”dezvoltare durabilă” a apărut ca o recunoaștere a faptului că Terra are o capacitate limitată de a satisface cererea tot mai mare de resurse naturale din partea sistemului socio-economic și, în acest sens, trebuie luate măsuri în vederea atenuării efectelor distructive ale folosirii lor.

Realizarea obiectivelor dezvoltării durabile depinde într-o măsură foarte mare de managementul resurselor de apă, apa fiind un factor esenţial pentru existenţa vieţii şi pentru dezvoltarea socio-economică. Astfel, managementul apelor trebuie să ofere soluţii pentru asigurarea, în prezent şi în viitor, a necesarului de apă al populaţiei şi economiei, pornind de la caracterul regenerabil, dar limitativ, al resurselor de apă, precum şi de la principiile gestionării pe bazine hidrografice a resurselor de apă de suprafaţă şi subterană, atât din punct de vedere cantitativ, cât şi calitativ, în contextul atingerii țintelor privind dezvoltarea durabilă.

La nivelul Administrațiilor Bazinale de Apă din țară au loc pe parcursul a două săptămâni o serie de evenimente și acțivități educative în școli și licee. Scopul lor este formarea unui comportament ecologic al elevilor, prin stimularea motivatiei pentru protecția apelor, dar și promovarea unei atitudini prietenoase, responsabile față de acest factor important de mediu.

Prin eforturile noastre, ca gestionari ai apelor din România, dorim să sensibilizăm utilizatorii de apă astfel încât să conștientizeze că generaţia actuală trebuie să lase generaţiilor viitoare resurse suficiente şi un mediu sănătos.

Compartiment Comunicare și Relații cu presa

Cătălina Brăgaru, purtător de cuvânt

Administraţia Naţională APELE ROMÂNE

 

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!