Peste 300 de jandarmi vor fi la datorie în perioada 26-28 mai a.c. și în data de 01 iunie a.c. în județul și municipiul Giurgiu astfel încât cetățenii să petreacă în siguranță sărbătoarea de Rusalii și Ziua Internațională a Copilului. Efectivele de ordine publică vor fi prezente la activitățile religioase și la manifestările cultural – artistice, care vor avea loc în municipiul Giurgiu și în localitățile Bolintin Vale, Prundu, Slobozia, Letca Nouă, Malu Spart și Drăgănescu.
Jandarmii vor fi angrenaţi şi în misiuni de pază şi protecţie instituţională, dar și de menținere a ordinii publice în cooperare cu Poliția.
Continuând tradiția, de Ziua Internațională a Copilului, jandarmii se vor alătura campaniei “Târgul jucăriilor vechi”, în colaborare cu filiala Giurgiu a Crucii Roșii. În perioada următoare la nivelul instituției, jandarmii vor dona jucării, care apoi vor fi vândute la acest târg, urmând ca din sumele colectate să fie susținute cazuri sociale.
În perioada următoare, jandarmii vor avea în atenție următoarele manifestări religioase și cultural-artistice de amploare:
- Ziua comunei Prundu, în data de 27 mai a.c., pe stadionul din localitate;
- Hramul mănăstirii“Sfântul Ioan Rusul”din Slobozia în data de 27 mai a.c.;
- Slujbe religioase oficiate de Rusalii la biserici din municipiul Giurgiu, Bolintin Vale, Letca Nouă, Malu Spart și Drăgănescu în data de 28 mai a.c.;
- “Marșul bucuriei”, manifestări cultural artistice și sportive de “Ziua Internațională a Copilului”, pe pietonala Mircea cel Bătrân din municipiul Giurgiu, în parcul Alei, la sala de sport a Complexului sportiv “Marin Anastasovici” și la școala gimnazială nr. 5.
Având în vedere faptul că se estimează participarea unui public numeros la aceste activități, Jandarmeria Giurgiu recomandă cetăţenilor să adopte un comportament civilizat şi să anunţe cea mai apropiată patrulă de jandarmi dacă observă persoane care sunt implicate în fapte antisociale.
Totodată, pentru ca cetăţenii să sărbătorească în siguranță, jandarmii le recomandă:
- să respecte regulile stabilite de organizatori şi indicaţiile forţelor de ordine;
- să adopte un comportament civilizat;
- să își supravegheze permanent copiii pentru a nu se pierde în mulţime,
- să fie atenţi la bunurile şi obiectele personale și să să nu lase la vedere, în autoturisme, bunuri de valoare;
- să apeleze, în caz de urgenţă, numărul unic 112.
Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul