Actualitate

De ziua lor, femeile liberale au petrecut o seară de neuitat

dans femeiDe ziua lor,  femeile liberale din municipiu au petrecut alături de conducerea PNL Giurgiu, care le-a oferit o seară de neuitat. Întâmpinate cu multă dragoste, respect și prietenie de către organizatori, femeile  s-au bucurat de o seară minunată, într-un cadru festiv,  organizat special, pentru ființele, care conduc familiileși viețile bărbaților,  dar și rostul unei societăți.deputat

După urarea de bun venit, Florian Nicolae, candidatul PNL Giurgiu la  Primărie, le-a asigurat pe invitate de tot respectul și considerația, subliniind, totodată, că alături de ele, își dorește un oraș mult mai curat, dar și o viață mai bună.deputat sefu

 

Mereu alături de giurgiuveni, copreședintele PNL Giurgiu, Dumitru Beianu nu putea lipsi de la această mare întâlnire, ocazie cu care a ținut să felicite toate femeile, evidențiind astfel rolul acestora în viața familiei, dar și în societate și politică.deputat 1

A fost o seară de neuitat, unde dansul, muzica și voia bună  au întreținut  o atmosferă de adevărată sărbătoare, care s-a întins până spre miezul nopții, femeile demonstrând că, în afară de a munci, se pricep la fel de bine să petreacă.

 

InfoPress

Print Friendly, PDF & Email

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!